Doi miniștri ai Guvernului Orban, vizați de moțiuni simple
PSD pregăteşte două moţiuni simple împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, şi a ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu. De asemenea, liderul PSD l-a somat public pe premierul Ludovic Orban să meargă să dea explicaţii în Parlament cu privire la măsurile adoptate de Guvern pentru prevenirea și combaterea epidemiei de Covid-19 în România.
„Vom depune două moțiuni simple la Camera Deputaților, la Senat, în ceea ce-l privește pe dl ministru Cîțu și dl ministru Oros. Ținând cont că dl Cîțu a mai trecut prin această procedură la Senat, de data aceasta o să depunem la Camera Deputaților astfel încât să fie evident faptul că toate forțele politice, în afară de PNL, nu mai doresc să aibă de-a face cu un asemenea ministru. Îl rog public pe dl ministru Cîțu să înceteze toate minciunile din spațiul public. Nu are nicio legătură o moțiune simplă cu nu știu ce site cu OZN-uri și extratereştrii din creierul dânsului”, a anunţat Marcel Ciolacu.
Ciolacu a mai spus că textele moțiunilor sunt în pregătire, urmând ca săptămâna viitoare să intre în dezbatere.
De asemenea, Marcel Ciolacu l-a somat pe premierul Ludovic Orban să dea explicații în Parlament despre măsurile adoptate de Guvern pentru prevenirea și combaterea epidemiei de Covid-19. Liderul PSD l-a avertizat pe Ludovic Orban că riscă să se facă vinovat de abuz în serviciu dacă refuză să meargă în Parlament.
„Domnul Orban trebuie să realizeze foarte clar că este premierul României. Există o hotărâre a Parlamentului pe care trebuie să o respecte, altfel, e abuz în serviciu”, a spus Ciolacu. Acesta a avertizat și că se poate ajunge inclusiv la un proces pe această temă.