Trump, despre starea de sănătate a lui Kim Jong Un

Președintele american Donald Trump a spus că știe destul de bine ce face Kim Jong Un și că speră că acesta este bine, declarația venind după mai multe zile de speculații privind starea de sănătate a liderului nord-coreean, transmite Reuters.

Nu vă pot spune tot”, a răspuns Trump când a fost întrebat, într-o conferință de presă de la Casa Albă, despre starea de sănătate a lui Kim. ”Da, știu destul de bine, dar nu pot vorbi despre asta acum. Îi doresc numai bine”, a afirmat președintele SUA.

Trump a sugerat că misterul va fi lămurit curând: ”Sper că e bine. Știu care este starea lui, în general. Vom vedea – probabil veți afla în viitorul nu prea îndepărtat”.

Pe de altă parte, ministrul sud-coreean pentru Coreea de Nord a declarat, marți, că Kim Jong Un ar fi lipsit de la o importantă aniversare ce a avut loc pe 15 aprilie din cauza îngrijorărilor privind coronavirusul.

Kim Jong un a lipsit de la aniversarea publică a bunicului său, fondatorul țării, și nu a fost văzut de atunci, lucru ce a alimentat speculații privind starea sa de sănătate.

Oficialii sud-coreeni subliniază, însă, că nu au detectat evoluții neobișnuite în Coreea de Nord și au îndemnat la precauții înainte de a spune că dictatorul de la Phenian este bolnav.

Coreea de Nord susține că nu are cazuri confirmate de coronavirus, dar, ținând cont că a luat măsuri clare de limitare a unei epidemii, absența lui Kim de la ceremonii nu este neapărat neobișnuită, ministrul sud-coreean pentru unificare, Kim Yeon-chul, în Parlament.

El a explicat că, de la jumătatea lunii ianuarie și până acum, Kim Jong Un a dispărut din spațiul public câte 20 de zile de cel puțin două ori: ”Nu cred că e ceva neobișnuit, ținând cont de actuala situație (privind coronavirusul)”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.