Procedură simplificată, pentru șomajul tehnic, după 1 mai

Documentele pentru obţinerea şomajului tehnic se depun, din 1 mai, prin aplicaţia aici.gov.ro, anunţă Ministerul Muncii, precizând că astfel vor fi asigurate procesarea mai rapidă a documentelor, o evidenţă mai bună a actelor transmise şi va fi facilitat accesul la formularele ce trebuie completate.

”Documentele necesare pentru obţinerea şomajului tehnic, vor fi transmise, începând de vineri, 1 mai 2020, prin Registratura electronică pusă la dispoziţie de Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, https://aici.gov.ro/home”, precizează Ministerul Muncii.

Transmiterea documentelor prin Registratura electronică va asigura procesarea mai rapidă a documentelor, o evidenţă mai bună a actelor transmise şi va facilita accesul la formularele ce trebuie completate.

De asemenea, cererile vor fi editate în format inteligent pentru a ajuta angajatorii să calculeze indemnizaţia solicitată şi vor fi limitate erorile cu privire la datele firmei, numărul contului bancar, CNP, etc.

Prin aplicaţia aici.gov.ro vor fi transmise atât documentele pentru plăţile făcute prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cât şi pentru cele care sunt gestionate de Ageţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Acordarea în continuare a șomajului tehnic din fonduri publice poate reprezenta o soluție de sprijin pentru firmele care vor fi ținute închise prin decizie a statului și după data de 15 mai, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la Profit TV.

Dacă statul ține închise firme, „trebuie să compenseze cumva”, a spus ministrul. Unele firme, precum cele care operează școli private, servicii de afterschool sau restaurante, nu își vor putea relua activitatea de la 15 mai, când autoritățile au anunțat o relaxare a restricțiilor actuale. De exemplu, școala nu va fi reluată până în toamnă, cu unele excepții pentru clasele de elevi care ar urma să susțină anul acesta examen. În timp ce profesorii și ceilalți salariați din sistemul de stat sunt plătiți de la buget, în sectorul privat salariile depind de încasările acestor firme. Cum activitatea rămâne oprită, încasări nu sunt, iar firmele ar ajunge în situația să concedieze angajații și să piardă spațiile în care în care își desfășoară activitatea, spații pentru care achită chirie.

Corporațiile pregătesc protocoale pentru revenirea la muncă Întrebat despre situația acestor firme și despre posibilitatea menținerii șomajului tehnic, ministrul Finanțelor a afirmat că ar putea reprezenta o variantă. „Șomajul tehnic nu a avut la bază starea de urgență, ci ordonanțe militare, iar acele firme care au fost oprite prin ordonanțe militare au beneficiat de șomaj tehnic. Bănuiesc că dacă este decizia statului să ții o activitate închisă, trebuie să compensăm cumva acea activitate. Dacă statul menține o activitate închisă, putem să vorbim poate de o prelungire a șomajului tehnic, poate nu la același cuantum, dar clar o prelungire”, a spus Cîțu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.