Misterul „dispariției” lui Kim Jong un, rezolvat de imaginile din satelit!
Imagini din satelit arată mişcări ale mai multor yachturi de lux folosite frecvent de liderul nord corean Kim Jong Un şi anturajul său lângă Wonsan, indicând că acesta se află în staţiunea de pe litoral, spun experţii care monitorizează activitatea regimului de la Phenian, citaţi de Reuters.
NK PRO, o organizație care monitorizează Coreea de Nord, a anunțat marți, pe baza unei analize a imaginilor din satelit, că mișcările bărcilor de lux folosite de Kim Jong un și de apropiații săi arată că acesta s-ar afla în orașul port Wonsan, scrie Libertatea.
Veștile vin după ce săptămâna trecută, o altă organizație din SUA, 38 North, a identificat trenul folosit de dictator tot în zona orașului Wonsan, acolo unde acesta are o vilă.
Oficialii din Coreea de Sud și din SUA cred că este foarte posibil ca liderul de la Phenian să se fi refugiat în orașul port pentru a evita expunerea la epidemia de coronavirus.
Aceștia s-au declarat sceptici cu privire la zvonurile privind starea gravă de sănătate a lui Kim. Aceiași oficiali au îndemnat însă la precauție, subliniind că sănătatea și locul unde se află în general dictatorul sunt secrete bine păzite, iar informațiile credibile sunt greu de obținut din Coreea de Nord. Presa oficială de la Phenian nu a mai raportat nimic despre locul unde se află Kim din 11 aprilie, dar a preluat aproape zilnic mesaje diplomatice și declarații ale acestuia.
Lipsa lui Kim din spațiul public a alimentat zvonuri privind starea sa de sănătate, mai ales că publicații sud-coreene și japoneze au scris că acesta ar fi suferit o problemă cardiacă și apoi, o operație nereușită.