Numărul de infectări cu COVID-19, creștere alarmantă în Rusia
Rusia a înregistrat de la începutul pandemiei de coronavirus 232.243 de cazuri de infectare și a devenit a doua cea mai afectată țară din lume după numărul de contaminări, conform bilanțului realizat marți de AFP pornind de la datele oficiale.
Pe primul loc se află Statele Unite, cu peste 1,34 milioane de cazuri, urmate de Rusia, în fața Spaniei și Regatului Unit.
Autoritățile ruse explică acest nivel ridicat, cu peste 10.000 de cazuri zilnice înregistrate de circa zece zile, prin politica de depistare masivă.
Autorităţile sanitare ruse atribuie testărilor această creştere puternică a numărului cazurilor de covid-19. Rusia a anunţat că a efectuat 5,8 milioane de teste de la începutul epidemiei.