Peste 300.000 de români, păsuiți de bănci în privința amânării ratelor
Băncile din România au soluţionat în două luni de la debutul crizei de sănătate generată de pandemia de coronavirus, peste 83% din cele aproximativ 317.000 de solicitări depuse de clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit.
Astfel, au fost soluţionate aproximativ 265.000 de solicitări, din care jumătate în baza Ordonanţei de Urgenţă 37/2020, potrivit informaţiilor centralizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
„Restul solicitărilor se află în curs de procesare. Solicitările clienţilor au avut la bază atât cadrul legal creat de prevederile OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţiile de credit debitorilor care au fost afectaţi direct sau indirect de efectele pandemiei, cât şi măsurile de sprijin adoptate proactiv de bănci începând cu luna martie”, potrivit ARB.