Negoiță nu s-a înțeles cu investitorii spanioli în privința vânzării lui Dinamo

Ioan Andone a declarat marţi, la Digi Sport, că negocierile dintre Ionuţ Negoiţă şi investitorii spanioli care voiau să preia FC Dinamo au eşuat.

„Din ce ştiu eu s-a incheiat. Ionuţ Negoiță n-a acceptat, e treaba lui, e societatea lui, clubul lui, vinde cui vrea el. Nici n-a fost vorba de venit cu banii. E o societate pe care o cumperi cu un leu, dar leul ăla e 4 milioane! A plătit societatea avocaţi, contabili…pierdere de timp. S-au tradus contractele…Nici nu ştiu dacă a vrut să vândă. Joi au avut un acord cu el, cu termene de plată, cu tot. Apoi, nu ştiu ce s-a întâmplat. O să citesc şi eu contractele. Negoiţă n-a mai vrut să comunice, n-a mai răspuns la telefon. Pe urmă a dat declaraţia aia că nu au depus garanţie. Nici nu a mai fost vorba, trebuia să depună 3 milioane în 30 de zile, garanţie. Cine pune 3 milioane în contul clubului? Până vin ăştia din Spania nu mai găseau un leu acolo”, a spus Andone.

Ioan Andone a fost un intermediar între cele două părţi şi a dezminţit speculaţiile referitoare la lipsa de seriozitate a spaniolilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.