Darren Cahill recunoaște că există divergențe în relația cu Halep

Antrenorul Darren Cahill a declarat, într-un interviu pentru Digi Sport, că Simona Halep merită pe deplin tot ce a reuşit în carieră, el menţionând că sportiva este foarte puternică şi hotărâtă, matură şi capabilă să facă faţă provocărilor şi presiunii.

“Eu i-am fost Simonei de folos, dar şi ea mie. Am avut ocazia să văd un alt mod de viaţă, altă personalitate. Simona este foarte puternică şi incredibil de determinată să ajungă pe cele mai înalte culmi ale acestui sport. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a realiza asta. A trebuit să tragă din greu pentru a reuşi, de aceea şi-a dezvoltat o personalitate foarte puternică. Merită din plin tot ce a realizat până acum în carieră. Din fericire, are doar 28 de ani, mai are destul de jucat, are vreo 3-4 ani în faţă pentru a mai realiza şi alte lucruri măreţe (…) Este mai matură, este capabilă să facă faţă provocărilor şi presiunii. Se exprimă mult mai bine acum pe teren. Atunci când e atentă la ce i se spune şi acceptă sfaturile, ajunge să le pună foarte bine în aplicare. Chiar şi engleza ei a devenit mai bună. Din păcate, nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu româna mea”, a declarat Darren Cahill.

El a menţionat că o încurajează mereu pe Simona Halep să exprime ce simte: ”Simona nu este de acord mereu cu ce spun, însă mereu căutăm să facem ce este mai bine pentru ea. Cu cât jucătorii vorbesc mai mult, cu cât pun mai multe întrebări, nu există întrebare proastă, singura întrebare proastă este aceea pe care nu o adresezi, cu atât este mai uşor pentru antrenori. O încurajez mereu pe Simona să exprime ce simte”.

Cahill recunoaşte că ar fi fost pus într-o situaţie dificilă dacă România şi Australia s-ar fi întâlnit în finala Fed Cup. ”Ca australian mi-ar fi fost greu, dar lucrez cu Simona. Legătura mea cu ea e una puternică, de asemenea şi cu România. Chiar dacă nu mi-ar fi fost uşor să iau o decizie, aş fi susţinut-o pe Simona şi echipa Românei”.

El este de părere că perioada de pauză cauzată de pandemia de coronavirus reprezintă o oportunitate pentru sportivi să îşi îmbunătăţească unele puncte slabe. ”Deocamdată e o perioadă dificilă în găsirea motivaţiei. Totuşi, jucătorii au o oportunitate mare să îşi îmbunătăţească anumite puncte slabe. Cei care nu profită de această ocazie, s-ar putea să nu se mai întâlnească pe viitor cu alta. Cred că Simona şi Arti vor începe încet acest proces. I-am trimis un sistem video pe care îl va instala în colţul terenului. Mă voi putea loga şi îi voi urmări antrenamentele. Din păcate, deocamdată sistemul nu a ajuns la ea, însă odată ce se va întâmpla asta, voi fi cu ochii pe ea”, a mai spus Darren Cahill.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.