Gigi Becali riscă să piardă procesele cu jucătorii FCSB trimiși în șomaj tehnic

Gigi Becali a fost avertizat de Dumitru Costin, liderul BNS și secretarul general al AFAN, că măsura de a-i trimite în şomaj tehnic pe mai mulți dintre fotbaliștii lui FCSB este una care va oferi câștig de cauză jucătorilor în instanţă.

Gigi Becali i-a trimis în şomaj tehnic şi le-a redus salariile la 75% din salariul mediu brut lui Adrian Popa, Bogdan Planic, Marko Momcilovic, Alexandru Stan, Cristi Bălgrădean și Harlem Gnohere. Toţi au anunţat că vor chema clubul în instanţă pe motiv că au fost trimişi în șomaj tehnic, deși restul colegilor lor au continuat chiar și să se antreneze și să încaseze noul salariu, negociat după startul pandemiei.

„Cunosc exact ce și mai ales cum s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple și foarte clare, fotbaliștii vor câștiga litigiile, iar clubul va fi bun de plată”, a declarat Dumitru Costin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.