Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, clarificări despre dublarea alocațiilor copiilor

Guvernul va mări alocaţiile copiilor în cazul în care legea va intra în vigoare, iar sursa de finanţare va fi identificată la rectificarea bugetară, care va avea loc peste o lună, a declarat, joi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Parlamentul a respins, miercuri, amânarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august, propusă de Guvern. Fostul ministru al Muncii, social-democratul Marius Budăi, a afirmat că parlamentarii PNL, care s-au abţinut de la vot, ”nu au avut curaj să voteze împotrivă, să-şi susţină proiectul”. ”Ştim că Guvernul are resurse”, a afirmat Budăi, referindu-se la delaraţiile ministrului de Finanţe care anunţă ”lucruri fantastice”.

„Aşteptăm ca actul normativ să meargă către domnul preşedinte. În momentul în care va intra în vigoare, vom avea foarte clar parcursul a ceea ce urmează să se întâmple, dar suntem la o lună înainte de momentul solicitat de noi pentru a face evaluarea corespunzătoare în vederea identificării resurselor. Dacă actul va intra în vigoare, ce alte opţiuni aş avea decât să aplic legea?! (…) Încerc să spun că abordarea noastră este raţională, bazată pe nevoia de a avea o fundamentare şi o indicare a sursei bugetare din care se fac aceste creşteri. E foarte uşor, în condiţiile în care mai multe domenii au nevoie de o creştere, în mod evident copiii fiind o prioritate, e uşor să promiţi. Normal este să şi identifici sursa de bani şi să poţi să faci această cheltuială în baza sursei identificate. Aşteptăm rectificarea, este mai puţin de o lună până la momentul rectificării. În momentul în care se face rectificarea, se identifică şi sursa de finanţare”, a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.