Orban, avertisment în privința riscurilor neprelungirii stării de alertă

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Brăila, că îi roagă pe parlamentari să decidă asupra prelungirii stării de alertă în funcţie de analize obiective şi nu de interese politice de moment, subliniind faptul că această temă nu trebuie tratată politic.

„Nu este o temă care ar trebui politizată. Eu m-am ferit să o politizez şi îi rog pe cei din Parlament să decidă în funcţie de criterii şi analize obiective, nu în funcţie de interese politice sau electorale de moment. (…) Mai au timp să se gândească. Eu îi sfătuiesc să nu trateze politic problema, ci să o trateze din perspectiva nevoii de a asigura sănătatea publică, de a apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Nu există o altă abordare pentru noi. Nu este moftul nostru politic prelungirea stării de alertă. Din punct de vedere politic, pot să vă spun că nu este un avantaj. Pe de altă parte, suntem oameni raţionali, suntem oameni care ţinem cont de interesul public şi, pentru a asigura sănătatea şi viaţa românilor, este fundamentală menţinerea stării de alertă. Vom apela la toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem, pentru a păzi sănătatea românilor, indiferent ce vor face unele partide din Parlament”, a declarat Orban, potrivit Agerpres.

Premierul Orban a precizat că „a pune punct stării de alertă înseamnă, de fapt, punerea în pericol a sănătăţii cetăţenilor României”, pentru că, nemaiavând pârghiile necesare pentru respectarea legii, „practic, nu o să mai putem frâna răspândirea virusului în comunitate”.

„Mai mult decât atât, nu vom avea nicio pârghie pentru a interveni în focare, unde nerespectarea regulilor duce la îmbolnăvirea unui număr mai mare de oameni. În anumite companii, cămine de bătrâni, sate sau cartiere va fi imposibil să putem să dispunem carantinare sau măsuri de protecţie. O relaxare totală în momentul de faţă va duce la creşterea numărului de persoane infectate. Nu putem estima care va fi această creştere. Orice creştere a numărului de infectări, creşte numărul de persoane care riscă să sufere un deces. Punem în pericol inclusiv viaţa oamenilor, dacă renunţam la măsurile care sunt aferente stării de alertă. Orice fel de creştere a numărului de persoane care riscă să se infecteze sau se vor infecta efectiv poate să ducă la alte măsuri de restricţie, poate să ducă la perturbări ale altor activităţi, pe care noi în mod gradual, cu nişte măsuri de protecţie, le relaxăm”, a spus Orban.

Ludovic Orban a mai menţionat că „încă există răspândire în comunitate a virusului” şi că „interacţiunile între oameni au crescut exponenţial, ca urmare a măsurilor de relaxare”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.