Președintele statului Burundi a murit de infarct sau de coronavirus?
Preşedintele statului african Burundi, Pierre Nkurunziza, a decedat subit la 55 de ani în urma unui atac de cord. Nu este clar încă momentul în care a murit și nici dacă dispariția sa poate fi asociată cu noul coronavirus.
Conform declaraţiei guvernului, preşedintele ar fi participat sâmbătă la un joc de volei iar în aceeaşi noapte s-a îmbolnăvit brusc şi a fost transportat la spital. După ce starea sa s-a îmbunătăţit în cursul zilei de duminică, acesta a decedat brusc luni dimineaţă din cauza unui atac de cord.
Nkurunziza a refuzat să impună restricţii în Burundi pe fondul pandemiei de coronavirus şi a permis continuarea desfăşurării activităţilor sociale. Ţara africană cu 11 milioane de locuitori a raportat doar 83 de cazuri de Covid-19. Oficialii au pus rata scăzută a infecţiilor pe seama protecţiei divine şi au îndemnat cetăţenii să îşi desfăşoare rutina zilnică fără teamă.