Umaniștii sunt alături de copii!

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, felicită organizația sectorului 3 Bucuresti a PPU-SL pentru inițiativele și acțiunile pe care le organizează. Printre ele sunt și cele dedicate copiilor!

Filiala Sectorului 3 a PPU-sl continuă să se implice în diverse activități desfășurate, în sector, în slujba comunității. Decizia de organizare de către umaniștii din sectorul 3 a unui turneu de șah dedicat copiilor de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță SOFIA” a fost primită cu căldură de Irina Cândea, voluntară în cadrul respectivului Centru, unde desfășoară antrenamente de șah cu copiii de aici.

Ideea umaniștilor, dar și voluntariatul lăudabil al Irinei Cândea, maestră a Federației Internaționale de Șah, multiplă campioană națională, arbitru categoria I și autor de manuale de matematică distractivă și jocuri logice, au condus la un turneu de șah care s-a dovedit extrem de util celor mici.

Licențiată a Universității din București, Facultatea de Teologie, absolventă a Școlii Superioare de Jurnalistică și a Școlii de Antrenori de Șah, în ciuda faptului că este extrem de ocupată, atât în plan profesional, dar și în plan personal, Irina Cândea își alocă din timpul prețios și pentru a fi alături de copiii de la Centrul Sf. Sofia. Și de fiecare data o face cu aceeași căldură și dragoste față de copii.

Așteptăm acum ca și discipolii Irinei Cândea să-i urmeze lunga carieră avută în competițiile naționale și internaționale de șah, și de ce nu, să-i egaleze sau chiar să-i depășească importantele performanțe avute.

Centrul de zi pentru copii ”Sf. Muceniţă Sofia” este un așezământ ce funcționează în cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, fiind acreditat de Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale a Municipiului București.

Centrul a fost înființat în anul 2012 la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel într-un imobil situat în incinta Parohiei Scaune din Sectorul 3 al Capitalei și este un așezământ social care este susținut de Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Din anul 2013 desfășoară activități în domeniul protecției copilului, având ca beneficiari 30 – 35 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, elevi în clasele pregătitoare și clasele I-VIII, proveniți din familii defavorizate social.

Filiala Sectorului 3 a PPU-sl va continua să se implice în organizarea unor acțiuni menită să readucă zâmbetul pe buze copiilor nevoiași, dar și să răspundă așteptărilor celorlalți locuitori ai sectorului, suprasaturați de promisiuni fără acoperire și interminabile lupte politice.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.