Criză în Siria. Bashar al-Assad l-a demis pe premierul Imad Khamis!

Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a demis joi pe prim-ministrul Imad Khamis, într-un moment în care ţara se confruntă cu o gravă criză economică.

Lira siriană a înregistrat cea mai gravă devalorizare de la începutul războiului în 2011, ceea ce a dus la o explozie a inflaţiei şi la închiderea magazinelor, precum şi la manifestaţii fără precedent în regiuni controlate de regim. Bashar al-Assad a promulgat un decret „de eliberare din funcţie a prim-ministrului Imad Khamis„, potrivit unui comunicat al preşedinţiei. El a fost înlocuit cu ministrul resurselor de apă, Hussein Arnous, care va conduce guvernul până la alegerile legislative prevăzute să aibă loc la 19 iulie.

Arnous, de 67 de ani, se află însă printre oficialii sirieni aflaţi pe lista sancţiunilor americane şi europene, notează DPA. El este născut în provincia Idlib şi a ocupat mai multe posturi guvernamentale, inclusiv guvernator al provinciei Deir Ezzor, frontalieră cu Irakul, şi al provinciei Quneitra, din sudul Siriei, relatează Reuters.

În vârstă de 58 de ani, Imad Khanis a fost numit prim-ministru în iunie 2016. Anterior el fusese ministru pentru energia electrică. Demiterea sa intervine într-un moment în care guvernul său este criticat pentru modul în care a gestionat grava criză economică, marcată de o puternică depreciere a lirei siriene. Dacă rata oficială de schimb este în prezent de 700 de lire la un dolar, pe piaţa paralelă cursul monedei naţionale a depăşit recent 3.000 de lire pentru un dolar. Înainte de începutul războiului din Siria, în 2011, cursul de schimb al dolarului fixat de Banca centrală era de 48 de lire.

Din punctul de vedere al experţilor, deprecierea se explică prin sancţiunile americane care urmează să intre în vigoare la jumătatea lunii iunie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.