Becali, dezamăgit după egalul cu Gaz Metan Mediaș: „99 la sută s-a dus titlul!”
Gigi Becali a declarat duminică seară, la Digi Sport, după meciul FCSB – Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, că nu i-a plăcut atitudinea echipei, el criticând câţiva jucători. Becali a precizat că FCSB nu mai are şanse la titlu, a vorbit şi despre situaţia lui Bogdan Planic şi a anunţat că este posibil ca la echipă să revină preparatorul fizic Thomas Neubert. Formaţia FCSB a remizat, duminică seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Gaz Metan Mediaş.
FCSB are o înfrângere şi un egal după revenirea din pandemie. „99 la sută s-a dus titlul. Unu la sută, dacă vrea Dumnezeu. Improvizaţiile au fost pe fund, dar de la mijloc în sus o echipă cu jucători valoroşi. Nu mi-a plăcut atitudinea echipei deloc. Dacă în minutul 94 nu poţi să ţii de scor, o singură fază dacă nu poţi să te contcentrezi înseamnă că nu poţii să fii o echipă mare. N-au jucat nici ei nimic, numai că am fost noi foarte slabi. E mingea la tine, nu te atacă nimeni, şi dai la adversar… Petre e singur, n-are nicio presiune, şi pur şi simplu dai mingea la adversari… n-are nici viteză, nici forţă… Nu ştiu… L-am luat atunci, că a marcat golul ăla şi mi s-a părut ceva. Asta-i viaţa, mergem înainte. O să fac ceva… Cu Planic… n-a mai vrut el, că vrea să rămână liber. Pe două luni i-am dat banii. Pe 15 zile nu s-au dat salariile. Zece milioane are clauză şi cine semnează cu el răspunde în solidar cu el. Ce poate să obţină echipa? Locul trei sau doi şi cupa. Măcar ştim că nu mai avem emoţii, ne-am luat gândul de la titlu. Avem emoţii de Liga Europa. Dar nu pot să înţeleg, echipa aia care a jucat cu CFR… Olaru – pase greşite, Vână, bine prima repriză, a doua insolenţă, pase greşite. Moruţan, singur cu portarul, dă gol, o suceşti, o învârteşti…”, a afirmat Becali.