Asociația Pro Consumatori cere demisia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru!

Domnule ministru, în Uniunea Europeană au fost identificate de la începutul pandemiei 62 de mărci de măști neconforme de către instituțiile responsabile ale statelor membre UE!

Domnule ministru, câte mărci de măști din cele 62 de mărci de măști neconforme a găsit Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, instituție aflată în subordinea Ministerului sănătății?

Domnule ministru, în ce spitale au ajuns cele 1 milion de măști neconforme cumpărate de Ministerul sănătății prin Unifarm?

Domnule ministru, sunt conforme cele 115 milioane de măști achiziționate recent de Ministerul sănătății pentru cei 2,3 milioane de români cu situație financiară precară?

Domnule ministru, siguranța echipamentelor de protecție (măști, combinezoane etc) constituie prioritate zero pentru Ministerul sănătății?

Domnule ministru, știți de existența platformei Safety Gate a Comisiei Europene?

Domnule ministru, sute de mii de pacienţi non-COVID au fost lipsiţi în mod inacceptabil de serviciile medicale la care aveau dreptul şi de care depindeau, de ce nu deblocați spitalele pentru a fi folosite și de către pacienții non-Covid 19?

ASOCIAȚIA PRO CONSUMATORI (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul protecției consumatorilor, membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), a constatat din comunicatul de presă emis de Curtea Constituțională a României în data de 25 iunie 2020, din comunicatul de presă nr. 368/VIII/3 din data de 23 iunie 2020 al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv din acțiunile Avocatului Poporului legate de deciziile privind starea de urgență și starea de alertă, că ministrul sănătății, domnul Nelu Tătaru nu a folosit mecanismele și resursele de care dispune Ministerul sănătății pentru a gestiona corespunzător criza sanitară generată de virusul SARS-CoV-2. Domnul ministru Nelu Tătaru se face responsabil de prejudiciile de natură financiară aduse statului român prin achiziția de măști de protecție neconforme prin intermediul Companiei Naționale Unifarm SA, societate care se află sub autoritatea Ministerului sănătății.

Ministrul sănătății, domnul Nelu Tataru, prin emiterea Ordinului  nr. 555 din 3 aprilie 2020 a adus prejudicii de natură financiară consumatorilor asimptomatici internați în spitale suport COVID fără a se obține acordul lor de voință, privându-i pe aceștia de resursele financiare pe care le-ar fi obținut din activități lucrative pe perioada detenției acestora în spitale. Prin comunicatul de presă din data de 23 iunie 2020, Ministerul sănătății  a adus la cunoștința opiniei publice faptul că a fost modificat Ordinul nr. 555 cu privire la durata internării pacienților asimptomatici, după cum urmează : „Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.”

Cu privire la articolul 25 alin. 2 din Legea nr. 95 din 2006 în baza căruia s-a emis Ordinul ministrului sănătății nr. 555 din 3 aprilie 2020, Plenul Curții Constituționale a României a stabilit că articolul 25 încalcă articolele constituționale referitoare la libertatea individuală, dreptul la liberă circulație în țară și dreptul persoanei de a dispune de ea însăși. În consecință, dispozițiile referitoare la internarea asimptomaticilor din Ordinul ministrului sănătății nr. 555 din 3 aprilie 2020, Ordinul ministrului sănătății nr. 629 din 16 aprilie 2020 și din Ordinul ministrului sănătății nr. 1137 din 23 iunie 2020 se suspendă după publicarea deciziei Curții constituționale în Monitorul Oficial.

În ceea ce privește achiziția de către Compania Națională Unifarm de echipamente de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19, în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție se arată că Ionel Eugen Adrian, director general al Unifarm ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat aflată sub autoritatea Ministerului sănătății, să-i atribuie un contract de achiziție de 250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale.  Contractul de achiziție a fost semnat în prima jumătate a lunii martie, iar prima tranșă formată dintr-un milion de măști care nu corespundeau specificațiilor tehnice a fost plătită și recepționată de Unifarm.

Având în vedere consecinţele grave la adresa sănătăţii datorită folosirii unor măşti neconforme de către consumatori, Asociaţia Pro Consumatori a solicitat la data de 1 iunie 2020 atât Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, cât și Ministerului șănătății ca în termen de 5 zile lucrătoare să ne răspundă la următoarele întrebări:

  1. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România are cunoștință despre notificările tărilor membre UE de pe platforma “Safety Gate” a Comisiei Europene cu privire la existența pe piața Uniunii Europene a zeci de măști neconforme, care din păcate sunt folosite și de consumatorii români pentru a se proteja împotriva infecției cu virusul SARS- CoV-2? Dacă da, vă rugăm să ne comunicați câte dintre mărcile de măști de protecție notificate de tările membre UE ca fiind neconforme au fost identificate pe teritoriul țării noastre, respectiv ce cantitate a fost retrasă de la comercializare?
  2. Câte mărci de măști pentru protecția împotriva virusului SARS-CoV-2 au fost avizate de ANMDMîn conformitate cu dispozițiile art. 926 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioareVă rugăm să ne comunicați datele principale de identificare ale acestora (marca, țara de origine, importator).
  3. Ministerul sănătății are cunoștintă despre notificările țărilor membre UE de pe platforma “Safety Gate” a Comisiei Europene cu privire la existența pe piața Uniunii Europene a zeci de măști neconforme, care din păcate sunt folosite și de consumatorii români pentru a se proteja împotriva infecției cu virusul SARS- CoV-2? Dacă da, vă rugăm să ne comunicați câte din mărcile de măști de protecție notificate de tările membre UE ca fiind neconforme au fost identificate pe teritoriul țării noastre, respectiv ce cantitate a fost retrasă de la comercializare?
  4. Experții APC au constatat că acest tip de produs se comercializează și în magazine nespecializate. În urma achiziționării  unui număr semnificativ de mărci de măști de protecție folosind atât comerțul electronic, cât și comerțul clasic, am constatat că aceste produse nu sunt însoțite de instrucțiuni de utilizare. Vă solicităm să ne comunicați dacă la nivelul structurilor teritoriale ale Ministerului șănătății (Direcțiile de Sănătate Publică Județene) s-au realizat controale cu privire la acest produs și ce neconformități au fost descoperite, precum și sancțiunile aplicate cu ocazia realizării acestor controale.
  5. Experții APC au constatat că mulți consumatori, în special persoane tinere folosesc aceste măști și în spațiile publice deschise (parcuri, în timpul deplasării în afara spatiilor publice deschise etc). De ce nu atrageți atenția prin intermediul canalelor de comunicare (televiziune, radio, presa scrisă etc) că purtatul măștii în spatiile publice deschise (parcuri, în timpul deplasării cu bicicleta etc) nu are niciun beneficiu pentru cei care le poartă, dimpotrivă le poate creea probleme de sănătate?

Din păcate, până la data de 29 iunie 2020 niciuna din instituțiile de mai sus nu a binevoit să răspundă la întrebările legitime cu privire la siguranța măștilor folosite de către români.

„Domnul Nelu Tătaru, ministrul sănătății și-a permis să încalce Constituția României prin emiterea unui ordin de ministru care a fost folosit ca temei legal în vederea internării forțate în spitale a unor persoane asimptomatice care timp de două sau mai multe săptămâni au fost supuse unor proceduri medicale fără consimțământul acestora, încălcându-se în acest fel Legea privind drepturile pacientului. Totodată, ministrul sănătății nu a folosit Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, instituție medicală care se află în subordinea Ministerului sănătății pentru a verifica conformitatea măștilor de protecție cumpărate prin Compania Națională Unifarm SA, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului sănătății, măști care au ajuns în spitalele publice din România.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.