Monica Anisie, anunț important despre proiectul Teleșcoala

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat vineri că proiectul Teleşcoală trebuie să continue şi în noul an şcolar, deoarece a dat roade până acum, lucru ce s-a văzut prin rezultatele de la examenele naţionale.

„Ştiu de la voi, dragi colegi, că aţi pus suflet şi aţi crezut în Teleşcoală, iar proiectul trebuie să continue. Această pandemie ne-a solidarizat în jurul educaţiei şi am contribuit la dezvoltarea viitorului copiilor noştri. Prin creativitatea de care aţi dat dovadă şi prin modul în care v-aţi adaptat în faţa camerelor de luat vederi, sau în faţa dispozitivelor electronice, aţi ridicat meseria de cadru didactic la rang de artă, arta de a modela caractere. Se spune că un profesor îşi pune amprenta asupra eternităţii, dar el nu poate şti niciodată cât de departe poate ajunge influenţa lui. Aşa aţi procedat şi dvs. v-aţi pus amprenta asupra caracterelor elevilor de astăzi, adulţilor de mâine. Cât de departe poate ajunge influenţa noastră vom vedea peste ani”, a spus ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Gala Teleşcoala.

Anisie consideră că această experienţă a arătat că aşteptările au fost foarte ridicate, iar criticile, fie că au fost fondate sau nu, i-au ambiţionat pe profesori să devină „din ce în ce mai buni”.

„Le-aţi putut transmite elevilor nu doar informaţie, ci, mai ales, încredere, siguranţă că nimic nu este pierdut, că lucrurile se află sub control, iar cu ajutorul acestei interacţiuni inedite, pregătirea lor pentru examenele naţionale nu avea de suferit. (…) Aţi reuşit să creaţi o punte de legătură în aceste vremuri caracterizate de incertitudine. Acest proiect a apărut în timp record, a evoluat cu fiecare nouă emisiune şi va continua să o facă şi în noul an şcolar, adresându-se poate şi mai multor beneficiari. (…) Eu sunt mândră şi recunoscătoare că prin acest concept de Teleşcoală elevii noştri au putut continua învăţarea şi, iată, roadele muncii din această perioadă le-am văzut acum prin rezultatele de la examenele naţionale”, a mai spus Monica Anisie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.