Ponta cere demisia Guvernului Orban

Victor Ponta, preşedintele Pro România, vrea ca Ludovic Orban să demisioneze şi îi recomandă să urmeze exemplul premierului Franţei care şi-a dat demisia din fruntea Executivului de la Paris. Fostul premier a declarat la Romania TV că Guvernul Orban nu a gestionat bine criza, iar „economia este distrusă şi nu are nicio şansă să-şi revină”.

Fostul premier îl sfătuieşte pe Ludovic Orban să-şi dea demisia din funcţia de premier.

„Orbaneeee! Lucovideeee! Vezi că se poate ??? Hai – curaj !!! Nu te mai face că aştepţi Moţiunea ştiind că nu vine!!!

Fă tu un gest !! Pentru România!”, a scris Victor Ponta într-un mesaj pe Facebook.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a făcut aluzie la gestul premierului francez Edouard Philippe care şi-a dat demisia din funcţie.

„E foarte clar pentru toată lumea că Guvernul Orban nu a gestionat bine criza. Avem mai multe cazuri decât înainte. Economia este distrusă şi nu are nicio şansă să-şi revină. S-au făcut enorm de multe afaceri ilegal şi aflăm în fiecare zi de aceste afaceri făcute pe banii românilor”, a declarat Victor Ponta la Romania TV..

Liderul Pro România propune să dea jos Guvernul Orban „cât mai repede”.

„Vă spun de un alt avantaj; în felul ăsta să facem alegeri parlamentare cât mai aproape de cele locale. Dacă facem alegeri locale în septembrie, alegeri parlamentare în decembrie, din punctul de vedere al sănătăţii avem toate şansele în cursul campaniei şi al votului să răspândim şi mai tare coronavirusul. Cu cât le apropiem mai mult, cu cât reducem riscul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.