Băsescu aruncă „bomba”. Fostul președinte ar putea candida la Primăria Capitalei!
Într-o intervenţie la Digi 24, fostul preşedinte Traian Băsescu a abordat subiectul candidaturii sale la Primăria Capitalei. Acesta a evitat să dea un răspuns clar, dar a afirmat că nu se teme de niciun potenţial contracandidat.
„Nu infirm, nu confirm. Știu un singur lucru: că dacă aliații liberali și opozanții USR vor respinge PMP-ul, va trebui găsită o soluție. Care va fi, vom vedea! Încă sunt în situația în care nu mi-ar fi frică nici de Nicușor, nici de doamna Firea”, a spus fostul preşedinte Băsescu.
În pofida ultimelor sondaje care-l dau pe Nicuşor Dan înaintea Gabrielei Firea, Băsescu nu-i dă nicio şansă acestuia.
„Domnii de la PNL și de la USR se joacă cu focul. De fapt, am impresia că, printre altele, în afară de a viza o topire a PMP-ului în PNL, și USR-ul are obiectivul lui – să nu câștige Nicușor Dan, că ar putea să revină la partid. Și atunci stimulezi o candidatură a PMP-ului, care oricum în București va lua 8, 9, 10 procente, scorul lui… Și cu 10 procente care i-ar lipsi lui Nicușor Dan, nu-i dau nicio șansă în fața doamnei Firea”, a mai adăugat fostul președinte.