Apel umanitar: Haideți să-i salvăm viața Alinei Ciubotaru. O donație cât de mică îi poate reda zâmbetul!

Ai fost vreodată îngenuncheat(ă) de durere, fie de la o veste cumplită, fie de la o tragedie pe care nu ai fi conceput-o pentru nimic în lume?

Dacă nu, atunci ești un om fericit. Dacă însă știi cum e, atunci vei înțelege perfect situația în care se află Alina Ciubotaru, o tânără de 32 de ani care a primit cea mai cruntă veste din viața ei. Tânăra a fost diagnosticată cu cancer la creier, iar de la aflarea diagnosticului plânge disperată de teama că își va lăsa copiii orfani.

Durerea din sufletul acestei mame e greu de descris în cuvinte, iar singura șansă pentru a lupta cu boala nemiloasă este o operație extrem de costisitoare. Intervenția costă 18.000$, o sumă mult peste posibilitățile unei familii tinere, dar care îi poate oferi Alinei șansa unui viitor petrecut alături de cei dragi.

Împreună cu o parte dintre prietenii noștri, am reușit să strângem puțin peste 9.000€, deci suntem la jumătatea drumului.

Doar voi sunteți speranța mea și a copiilor, doar credința în Dumnezeu și în oameni mă face să nu cedez. Vă implor, inima îmi este distrusă, dar sufletul crede și vine cu o speranță în oameni. Nu mă lăsați, vă mulțumesc și prețuiți orice minut alături de cei dragi, sunt unice!, ne-a scris mămica a doi copilași minunați.

Împreună, prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”, putem strânge banii necesari și îi putem reda încrederea Alinei că totul va fi bine și își va putea vedea copiii crescând. Cancerul nu trebuie să aibă ultimul cuvânt!

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie  (Ciubotaru) al copilului pentru care faceți donatia!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.