Premierul Orban, un nou apel către cetățeni după prelungirea stării de alertă
Premierul Ludovic Orban a reiterat, într-o conferință de presă susținută la sediul partidului, că starea de alertă a fost prelungită la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza unei ”evaluări serioase” a riscului epidemiologic. Orban a făcut din nou apel către populație să respecte recomandările pentru combaterea transmiterii virusului, menționând că guvernul nu vrea să impună noi restricții. Premierul a adus în discuție și rolul negativ al ”campaniilor agresive care neagă existența virusului”.
,,Am acționat după un plan bine fundamentat, care a avut la bază evaluări serioase ale riscului epidemiologic. Relaxarea a fost graduală, pentru a vedea efectele fiecărei măsuri. În toată țările din Europa se dispune izolarea persoanelor infectate, se iau măsuri de carantinare, pacienții sunt evaluați într-un cadru sub supraveghere medicală. Creșterea numărului de cazuri se datorează în mare parte faptului că nu au fost respectate cu rigurozitoate toate regulile pe care le-am stabilit. Nerespectarea regulilor a fost și pe fondul unei campanii extrem de agresive, care neagă existența virusului, și a unei relaxări care a determinat o parte dintre agenții economici, conducătorii unor instituții să nu fie riguroși în respectarea regulilor”, a declarat premierul.
Orban a subliniat că lipsa cadrului legal care să îi permită guvernului să ia măsurile necesare pentru combaterea coronavirusului a contribuit la creșterea numărului de noi infectări.
,,Autoritățile sanitare au fost lipsite de cadrul legal care să permită lupta eficientă împotriva virusului. Acest lucru nu a făcut altceva decât să crească riscul de infectare a cetățenilor. Toate instrumentele le-am folosit la capacitatea maximă și le vom folosi în continuare pentru a stopa răspândirea virusului. Obligația noastră ca guvern este să facem ce depinde de noi pentru a stopa răspândirea virusului. Faptul că a crescut numărul de cazuri nu este responsabilitatea guvernului”, a spus Orban.