Peste 10% din testele de diagnostic COVID-19 prelucrate în România sunt procesate în laboratoarele REGINA MARIA
În laboratoarele din țară ale Rețelei de sănătate REGINA MARIA au fost prelucrate până acum cele mai multe teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 din mediul privat. Cu o capacitate de testare de 1210 teste/zi, laboratoarele efectuează peste 10% din testele procesate la nivel național. Înregistrând, până în acest moment, un număr de 100.000 de teste, laboratoarele REGINA MARIA au deservit peste 80.000 de pacienți unici.
Din testele procesate, mai mult de 60% aparțin pacientelor de sex feminin. 25% dintre pacienții testați au vârsta peste 60 de ani, cele mai multe teste fiind făcute în București, urmat de județele Brașov, Cluj, Prahova, Vâlcea și Constanța.
„Încă din primele momente, ne-am implicat în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, fiind primul laborator privat ce a început procesarea testelor RT-PCR. Până în acest moment, am testat pacienți din toate județele țării și acoperim peste 10% din testele efectuate la nivel național”, declară Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
„Tocmai pentru că ne-am implicat din momentul 0, acum suntem laboratorul privat care a procesat cel mai mare număr de teste pentru diagnosticarea COVID-19. Funcționăm la capacitate maximă în cele trei laboratoare de biologie moleculară din Rețea. Laboratorul nostru Central din București are program non-stop pentru procesarea testelor RT-PCR, pentru a oferi pacienților noștri rezultatele în cel mai scurt timp posibil,” completează Fady Chreih.
Timpul maxim de eliberare a rezultatelor pentru testele RT-PCR este de 72 de ore, 30% dintre acestea fiind oferite chiar în aceeași zi. În ultimele săptămâni, se vede un trend de creștere a numărului de rezultate pozitive, procentul de teste detectabile fiind de 3% pe întreaga perioadă.
Printre cei testați prin intermediul echipei de specialiști REGINA MARIA se numără pacienții internați în spitale, pacienții din centrele de dializă, ce beneficiază de testarea pentru COVID-19 de două ori pe lună, dar și cei testați la cerere în punctele de recoltare REGINA MARIA din întreaga țară. De asemenea, au fost investigate și cazurile provenite de la Direcțiile de Sănătate Publică, operatorul fiind la dispoziția autorităților încă de la începutul pandemiei.
Pentru a rămâne aproape de cadrele medicale din linia întâi, Laboratoarele REGINA MARIA continuă programul de testare gratuită a acestora pentru detectarea răspunsului imun al organismului la COVID-19, în toate orașele țării.
Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele opt acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu aproape 24 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 600.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 100 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.
REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor 290 de clinici partenere. Compania reunește peste 6.000 de angajați și colaboratori în cele 64 de locații proprii din Bucureşti şi din țară, locații prin intermediul cărora oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 3.5 milioane de pacienți.
În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare toate cele 3 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, Laboratorul Central din București, laboratoarele Genome & Genetics și Genetic Center din București și din Cluj, având o capacitate de prelucrare de 1210 teste RT-PCR/zi. De asemenea, toți pacienții Rețelei de sănătate REGINA MARIA pot accesa în continuare serviciile medicale de care au nevoie prin Clinica Virtuală.