Apare un nou partid politic-UNORD
Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect (UNDOR) este cel mai nou partid apărut pe scena politică. Printre fondatorii UNDOR se regăsesc şi foşti membri USR, scrie News.ro.
„Anunţăm înfiinţarea Uniunii Naţionale pentru Democraţie, Omenie, Respect (UNDOR), partid care îşi propune să readucă în politica românească principii fundamentale de bună guvernare, dreptate şi, nu în ultimul rând, omenie. Credem că lipseşte dimensiunea etică în politică şi ne ghidăm după modelul unor oameni politici în gândirea şi proiectele cărora ne regăsim. „Dacă un partid politic nu are la bază determinarea de a promova o cauză care să fie dreaptă şi morală, atunci nu este un partid politic. Este doar o conspiraţie ce vrea să confişte puterea” -Dwight D. Eisenhower. Preşedintele UNDOR, Cătălin Badiu, precum şi membri actuali şi viitori sunt decişi să promoveze o politică inovatoare, cu adevărat „altfel”, despre care alţii doar vorbesc”, precizează reprezentanţii noului partid.
Ei precizează că valorile lor sunt buna guvernare, pe baza principiilor transparenţei, responsabilităţii şi respectului faţă de cetăţeni, iar cauza în care cred este cea a justiţiei „exercitată nu doar ca procedură lipsită de umanitate, ci în sensul profund al dreptăţii pentru oameni şi al umanităţii actului de justiţie, care ar asigura acea balanţă esenţială justiţiei”.