Secretar de stat, Liviu Brătescu: „Clasarea Ansamblului Cimitirului Eternitatea ca monument reprezintă recunoașterea rolului său de loc al memoriei colective”
Liviu Brătescu, secretar de Stat în Ministerul Culturii, s-a implicat în finalizarea dosarului prin care Cimitirul Eternitatea este înscris în Lista Monumentelor Istorice din România, datorită caracterului său de muzeu în aer liber și astfel asigurându-i nu doar protecția, ci și punerea în valoare. „Valorificarea ca monument în ansamblul său este pasul necesar pe care am reușit să îl facem acum, deși era necesar de mult timp”, declară istoricul Liviu Brătescu.
În 1876 se înființa Cimitirul Eternitatea, primul cimitir municipal al orașului Iași. Biserica i se datorează tot lui Scarlat Pastia, primarul orașului și cel care a donat terenul pe care ființează astăzi Eternitatea. Caracterul monumental al cimitirului este dat de mormintele, mausoleele și criptele impunătoare ale celor înhumați aici. În rândul lor se află numeroase personalități culturale și politice, ceea ce face ca valoarea ansamblului cimitirului să fie națională, nu doar locală.
„Cu o istorie de peste 150 de ani și sute de personalități înhumate în perimetrul său, cimitirul Eternitatea reprezintă un veritabil loc de memorie colectivă prin valoarea sa istorică, artistică și simbolică. Aici se îmbină stiluri și curente artistice din România celei de-a doua jumătăți de secol XIX, într-un creuzet care ne permite să ne cunoaștem mai bine înaintașii. Valorificarea ca monument în ansamblul său este pasul necesar pe care am reușit să îl facem acum, deși era necesar de mult timp”, declară Liviu Brătescu.
Cimitirele monumentale sunt des întâlnite în lume, un exemplu în acest sens fiind Verano din Roma sau Père Lachaise din Paris. Prin clasarea Eternității ca monument istoric, nu doar că cimitirul se alătură unor nume de rezonanță din întreaga lume, ci va începe să aducă venituri bugetului orașului Iași, prin vizitatorii pe care îi va atrage.
„Clasarea cimitirului este un gest necesar de recunoaștere a celor care au fost înaintea noastră, de la artiștii ieșeni la militarii înhumați aici. Monumentele funerare din Eternitatea au nevoie de atenție, de îngrijire, tocmai pentru a ne însoți în eternitate. Această recuperare necesară urmărește tocmai recunoașterea la nivel național a valorii cimitirului și plasarea sa cât mai sus într-o ierarhie a patrimoniului nu doar ieșean, ci național”, spune istoricul ieșean, Secretar de Stat în Ministerul Culturii.
Clasarea Cimitirului Eternitatea și includerea în Lista Monumentelor Istorice, unde se regăsește cu denumirea „Ansamblul Cimitirului Eternitatea“, în categoria IV – monumente memoriale și funerare, a – ansamblu, grupa B, cod IS-IV-a-B-21178, prin ordinul ministrului Bogdan Gheorghiu cu nr. 3071/30.07.2020, este un prim pas pentru punerea sa în valoare și evoluția lui ca reper pentru orasul Iași și pentru întreaga regiune.