Starea de alertă, prelungită până pe 15 septembrie!
Starea de alertă va fi prelungită după data de 15 august cu încă o lună de zile. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat, joi, că înaintea şedinţei de Guvern de vineri va fi şi o întrunire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) deoarece trebuie dată o hotărâre de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.
„Înaintea şedinţei de Guvern, fiindcă la şedinţa de Guvern va trebui să dăm şi o hotărâre de Guvern în sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată în calcul de CNSU şi domnul premier Ludovic Orban”, a declarat Nelu Tătaru, joi, la Academia Română, conform Mediafax.
Pe 15 iulie, Guvernul a prelungit starea de alertă. Autorităţile au anunţat atunci că că nu vor fi aplicate noi restricţii, dar nici noi măsuri de relaxare.
În consecinţă, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise, magazine, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, dar se menţin şi restricţiile privind restaurantele în spaţii închise, organizarea de mitinguri şi unele evenimente.