Ediția de anul acesta a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON, reprogramată pentru 8-9 mai 2021
Bucharest RUNNING CLUB anunță că, după analizarea situației actuale și evaluarea tuturor scenariilor, împreună cu partenerii și factorii de decizie implicați în procesul de organizare, ediția de anul acesta a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON nu se va putea desfășura în 5-6 septembrie 2020. Considerăm că, în condițiile speciale ale perioadei pe care o traversăm, evenimentele de alergare stradală, care presupun participarea unui număr mare de participanți, chiar și în situația respectării tuturor normelor de siguranță sanitară, implică riscuri ce pot depăși capacitatea de control a oricărui organizator.
Toate înscrierile efectuate până în acest moment rămân în continuare valabile, alergătorii fiind automat transferați pentru ediția din 8-9 mai 2021. În cazul în care care noua dată de desfășurare este incompatibilă cu planurile personale ale unora dintre alergătorii deja înscriși, aceștia sunt rugați să ne contacteze pe e-mail la info@abrc.ro, până la data de 31 decembrie 2020.
Sunt momente dificile atât pentru organizatori de evenimente cât și pentru cei pentru care alergarea și participarea la competiții sportive reprezintă un mod de viață. De aceea, dragi alergători, vă rugăm să continuați să vă antrenați, să vă mențineți sănătoși și în formă, până ce ne vom reîntâlni. Vă mulțumim pentru timpul și răbdarea pe care ni le-ați acordat și abia așteptăm să ne vedem la start, cu același entuziasm, de care ne este tuturor atât de dor!
Despre Bucharest RUNNING CLUB
Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate. BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive. BRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii și ONG-uri. Site-urile oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com, www.voluntarinsport.ro, www.runinbucharest.com. FB/ Bucharest10km; Bucharest21km; BucharestMarathon; BucharestRuningClub; VoluntarInSport; #RunInBucharest