Scandal între Rusia și Germania. Merkel consideră că Navalnîi a fost otrăvit!

Guvernul german consideră „destul de probabil” ca opozantul rus Alexei Navalnîi, spitalizat în cimă la Berlin, să fi fost otrăvit, a declarat luni purtătorul de cuvânt al executivului.

„Este vorba de un pacient care, destul de probabil, a fost victima unui atac cu otravă”, a declarat presei Steffen Seibert, justificând circumstanţele protecţiei poliţieneşti oferite lui Navalnîi la spitalul din Berlin unde este tratat. În acelaşi timp, în cadrul unei vizite la Kiev, ministrul german de externe Haiko Maas a declarat luni că Berlinul are nevoie de mai multe informaţii despre acest caz înainte de a spune că opozantul rus a fost otrăvit, aşa cum susţine anturajul său.

„Lipsesc multe date în cazul lui Navalnîi: medicale şi probabil criminologice”, a spus Maas în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba. „Trebuie să aşteptăm” aceste elemente, a adăugat şeful diplomaţiei germane.

Opozantul rus Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei, pusă la dispoziţie de statul german, în spitalul din Berlin unde este tratat în urma unei presupuse otrăviri în Siberia, a precizat Biroul Federal de Investigaţii Criminale (BKA).

BKA este responsabil cu protecţia oficialilor guvernamentali germani, dar şi a invitaţilor străini în timpul vizitelor de stat.

Navalnîi, care se zbate între viaţă şi moarte, a fost transportat cu un avion sâmbătă în Germania, pentru un tratament la Spitalul Charité din Berlin.

Echipa sa susţine că a fost otrăvit în Siberia. Medicii ruşi au afirmat în schimb că el ar putea suferi de o tulburare metabolică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.