Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional

0

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional (SEN), din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, informează SN Nuclearelectrica SA.

Specialiştii CNE Cernavodă lucrează la remedierea cauzei în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN.

Potrivit sursei citate, deconectarea automată s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului.

„Precizăm faptul că deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, pesonalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, susţin reprezentanţii societăţii.

SN Nuclearelectrica SA va anunţa printr-un comunicat de presă reconectarea Unităţii 2 la SEN.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.