Pariul electoral care nu trebuie pierdut. Tomac, Băsescu și Ioana Constantin conduc „falanga PMP” în campania electorală pentru locale!

Modul penibil prin care liderii PNL-USR-PLUS au exclus PMP din ecuația anti-PSD din Capitală va avea un efect uriaș de bumerang pentru Ludovic Orban și Dan Barna, artizanii acestei alianțe care va eșua lamentabil pe 27 septembrie. Există riscul în cazul unei prezențe la vot mai mică de 40 la sută, posibilă în contextul pandemiei de COVID-19, o spun chiar sondajele comandate de PNL, ca Alianța PNL-USR-PLUS să piardă pe linie Capitala și să nu câștige nici Primăria Bucureștiului și nici o altă primărie de sector. Acest eșec îi va costa usturător pe Orban și Barna.

Spre surprinderea adversarilor politici, liderul Eugen Tomac a reacționat, după eliminarea PMP din ecuația anti-PSD, ferm. Nu s-a dus cu căciula în mână la Orban și Barna pentru a cere să fie primit și el, alături de partidul său, în alianță. Nu a bătut cu pumnul în masă acuzând o trădare mai mult decât evidentă. A dat, rapid, semnalul strângerii rândurilor PMP nu numai în București dar și în țară și a aruncat în competiția electorală candidați competitivi, bine pregătiți. A intrat, personal, ca și comandat de oști, în această campanie extrem de dură. A bătut la pas județele, filialele, a discutat cu candidații, șefii de filiale, oamenii. A împărțit fluturași pe stradă, a ascultat păsurile alegătorilor și a oferit soluțiile aferente. Un efort uriaș care arată, până la urmă, că interesele partidului fac casă bună cu cele ale oamenilor.

Miza uriașă a acestor alegeri este Primăria Capitalei. Se vorbea, inițial, de o cursă, în doi, Firea-Nicușor Dan. Candidați susținuți de partide/alianțe puternice, cu campanii costitisitoare, cu interese pe măsură. Intrarea în luptă a „vulpoiului” Traian Băsescu, hârșâit în războaie politice extrem de dure, a cărei experiență politică și administrativă este de netăgăduit, a stricat jocurile „marilor favoriți”. Dacă ne raportăm doar la modul grosolan în care Băsescu este atacat furibund, de dimineață până seara, la televiziunile de casă ale PSD, nu putem să nu remarcăm panica/teama uriașă a aplaudacilor plătiți cu bani grei de Firea, din banii publici evident, că Băsescu va reveni la Primăria Capitalei. Are soluții, are proiecte, are forța de a implementa un program ambițios pentru București.

De lăudat faptul că acesta a intrat în acest război devastator pentru a-și ajuta partidul, deși statutul de europarlamentar îi era mult mai convenabil. Astăzi, Nicușor Dan, liberalii, useristo-plusiștii, regretă decizia luată. Cu voturile PMP, Nicuțor Dan câștiga detașat Capitală. Situația era similară și la sectoare, cu condiția aruncării în luptă a unor candidați puternici nu a unor anonimi care au aterizat drept candidați, pe criterii ce exclud competența, în niște lupte prea mari pentru ei.

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, astăzi candidatul partidului la Primăria Sectorului 1, reprezintă viitorul PMP. O tânără cu un CV imbatabil, cu o viziune și o capacitate fantastică de a strânge, mobiliza, oamenii în jurul său. Care a demonstrat că în politică tinerii bine pregătiți au ușa larg deschisă. Ceea ce reprezintă un semnal important de reformare și înnoire a unei clase politice mult prea criticate de-a lungul anilor.

Ioan Constantin a intrat, la rândul său, într-o cursă ce părea a fi pierdută din start. Cât timp principalii contracandidați sunt primarul pesedist, Daniel Tudorache și Clotilde Armand, susținută de mega-alianța PNL-USR-PLUS, care au în spate o logistică și o susținere politico-fianciară impresionantă, orice tânăr politician ar fi preferat să aștepte, să nu se arunce în focurile unei lupte ce-ți poate stopa cariera politică. Spre cinstea sa, Ioana Constantin a intrat în această cursă. Și, la rândul său, străbate de dimineață până seara, străzile, parcurile, piețele din sectorul 1. A stat de vorbă cu mii de oameni. Unii nemulțumiți, alții dezamăgiți, prea puțini satisfăcuți de politică și administrație. Crește în sondaje pas cu pas și poate furniza surpriza plăcută și până la urmă meritată de locuitorii sectorului 1.

Pe lângă cei trei există în PMP o echipă uriașă, bine pregătită, capabilă să treacă cu brio și acest test electoral. Parlamentari, primari, aleși locali și județeni, simpli membri și simpatizanți..

Mulți au cântat de-a lungul anilor „prohodul” electoral al PMP. S-au spus multe…Nu va trece pragul la parlamentare. Nu va trece pragul la europarlamentare. Nu va obține un scor bun la prezidențiale. Nici acum la locale manipularea nu este diferită. Cu toate acestea, PMP este partid parlamentar și europarlamentar. Despre rezultatul la locale vom vedea…

Cât timp falanga pemepistă îi are în fruntea sa pe Băsescu-Tomac-Constantin, viitorul electoral sună bine.În ciuda cârcotașilor…

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.