Medicii germani, vești bune despre starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi

Principalul opozant rus al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, otrăvit în Rusia cu un agent neurotoxic de tip noviciok potrivit Berlinului, a ieşit din coma indusă şi urmează să fie decuplat – „în etape” – de la aparatul de „ventilaţie”, a anunţat luni Spitalul Charité din capitala germană.

Aleksei Navalnîi, spitalizat de la 22 august la Berlin, „reacţionează atunci când i se vorbeşte”, a anunţat spitalul, precizând că starea sănătăţii i s-a îmbunătăţit. „Pacientul a fost scos din coma artificială şi este scos din ventilaţia mecanică. El răspunde la stimuli verbali”, a anunţat spitalul pe Twitter. „Este încă prea devreme să evaluăm eventualele efecte pe termen lung ale otrăvirii sale grave”, adaugă Charité.

Potrivit Guvernului german, Aleksei Navalnîi a fost „fără echivoc” otrăvit în Rusia, într-un turneu electoral, cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, o substanţă concepută în perioada sovietică în scopuri militare. Opozantului rus, în vârstă de 44 de ani, i s-a făcut rău la 20 august, la bordul unui avion cu care se întorcea din Siberia la Moscova.

Spitalizat iniţial la Omsk, în Siberia, el a fost transferat la 22 august în Germania, unde autorităţile se declară sigure că a fost otrăvit. Berlinul şi alte ţări occidentale arată cu degetul spre autorităţile ruse şi le cer să prezinte explicaţii. Moscova respinge că ar avea vreun rol în otrăvirea lui Navalnîi.

Această confruntare s-a amplificat duminică, după ce Germania a dat un ultimatum de câteva zile Moscovei pentru a clarifica „ceea ce s-a întâmplat”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.