Rareș Bogdan, atac dezlănțuit la adresa Avocatului Poporului, Renate Weber

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, lansează un atac extrem de dur la adresa Avocatului Poporului, Renate Weber, pe care o consideră vinovată de blocarea legii prin care se tăiau pensiile speciale, informează Romaniatv.net.

„Aceasta nenorocita ordinara, agent de influența împotriva Statului Roman, numita de Dragnea și Tariceanu ca Avocat al Poporului, mizerabila care a BLOCAT aplicarea Legii prin care am tăiat pe 28 Ianuarie PENSIILE SPECIALE, prin sesizarea făcută la o CCR in care 8 din 9 judecători sunt beneficiari de pensii speciale, continua ticăloșiilor!!!!”, a scris Rareş Bogdan, prim vicepreşedintele PNL, pe Facebook.

Nu este prima dată când Rareş Bogdan a criticat prestaţia Avocatului Poporului, Renate Weber, şi a cerut chiar demiterea ei.

”Doamna Weber a pornit în viața post-89 extrem de bine, a fost directoarea Fundației Soros, a fost un activist civic extrem de important pe frontul democrației reprezentative din România și după asta, pe modelul lui Călin Popescu Tăriceanu, a sfârșit într-un mod lamentabil. Ambii au o legătură directă pentru că propunerea de Avocat al Poporului a fost făcută exact de domnul Călin Popescu Tăriceanu.

Discutăm atât cu USR, cu colegii din PMP, discutăm și cu grupul independenților din Parlament, discutăm și cu celelalte grupuri și vom purta discuții, încercând să-i convingem inclusiv pe colegii din Pro România și din ALDE, unde sunt 3 grupări, una în jurul lui Tăriceanu, una în jurul lui Vosganian și una în jurul lui Toma Petcu”, spunea Rareș Bogdan, în iunie.

Ca posibil înlocuitor al lui Renate Weber a fost vehiculat numele fostului ministru de Externe și al Justiției, Cristian Diaconescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.