Vacanță de iarnă în siguranță, cu anulare gratuită, fără asigurări sau alți bani suplimentari

IRI Travel, principalul turoperator pe destinația Bulgaria dar și promoter al vacanțelor în România, a implementat un sistem de siguranță pentru turiștii care achiziționează pachete turistice pentru vacanța de iarnă.

„Dacă situația epidemiologică obligă turistul să anuleze vacanța din motive precum, carantina, granițe închise, situații de urgență, atunci penalizările vor fi zero, iar plățile in avans se vor restitui integral. Mai mult, pentru a-i asigura pe turiști că vacanțele lor sunt cât se poate de sigure, turistul plătește în 5 zile de la confirmare 10% din valoarea vacanței, încă 40% la sfârșitul pragului de Early Booking (dată ce-i va fi comunicată și prin contract), iar diferența de 50 % cu 3 săptămâni înainte de check-in”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Această oferă este valabilă pentru pachete de vacanță achiziționate în destinații din Bulgaria, Italia, Austria, Serbia și România pe perioada Craciunului, revelionului, dar și în extrasezon.

Trebuie să menționăm că sunt și hoteluri care au penalizare 100% pentru anularea rezervarilor cu Early Booking si la care se solicita plata integrala la pragul de Early Booking. Din acest motiv turiștii sunt rugați să se informeze cat mai temeinic cu privire la pachetele pe care le achiziționează și să discute cu consultanții noștri.

Ofertele de iarnă IRI Travel

BULGARIA – Bansko

Hotel PIRINA CLUB 3 stele – de la 15 euro/ pers./ noapte cu mic dejun

Hotel ST. GEORGE SKI & HOLIDAY 4 stele – de la 18 euro/ pers/ noapte cu mic dejun

Hotel MARIA ANTOANETA RESIDENCE 4 stele – de la 18 euro/ pers/ noapte cu mic dejun

Razlog

Hotel MURITE CLUB 4 stele – de la 10 euro/ pers./ noapte fără masă

Hotel ASPEN GOLF 3 stele – de la 17 euro/ pers./ noapte cu mic dejun

Pamporovo

Aparthotel  GREEN LIFE 3 stele – de la 16 euro/ pers/ noapte cu mic dejun

Hotel RHODOPI HOME 4 stele Chepelare  – de la 20 euro/ pers/ noapte cu demipensiune

Aparthotel  KAMELIA 4 stele – de la 23 Euro/ pers/ noapte fără masă

 SERBIA – Kopaonik

Grand Hotel& Spa 4 stele

17.12 – 29. 12: 83 euro/ pers./ zi cu demipensiune

29.12.2020 – 5.01.2021: 146 euro/ pers./ zi cu demipensiune

05.01 – 12.02: 93 euro/ pers./ zi cu demipensiune

Tariful Include cazare cu demipensiune buffet, cina Festiva de Craciun in 25.12 si 07.01, acces la Centru Spa Grand Oaza Spa & Wellness 1800mp (piscina interoara si exterioara, diverse saune, hammam, camera de relaxare, dus tropical, kneipp, jacuzii etc…) și Internet Wi-Fi.

Family hotel Angella 4 stele

15.12 – 29.12: 63 euro/ pers./ zi cu demipensiune

29.12.2020 – 5.01.2021: 121 euro/ pers./ zi cu demipensiune

05.01 – 19.02: 74 euro/ pers./ zi cu demipensiune

Tariful include cazare cu demipensiune (mic dejun si cina – bufet), utilizarea centrului Wellness &Spa din Hotel Angella: jacuzzi, hammam, sauna finlandeza, sauna infra, Kneipp, sală de sport, Wi-Fi, asigurare hotelieră, depozit de schi.

ITALIA – Val di Fiemme

Hotel Grunwald 4 stele

21.12 – 28. 12: 79 euro/ pers./ zi cu demipensiune

28.12.2020 – 4.01. 2021: 105 euro/ pers./ zi cu demipensiune

04.01 – 18.01: 66 euro/ pers./ zi cu demipensiune

Tariful include acces la centrul Wellness: sauna, baie turceasca; parcare (in limita disponibilitatilor); WI-FI (in zonele publice ale hotelului); Cina de Craciun (dacă vacant este in perioada respectivă), Ski bus – la 250m de hotel; Meniu pentru copii – la cerere, acces la piscina interioară.

ITALIA – Val Gardena

Hotel Somont 4 stele

21.12 – 28.12: 145 euro/ pers./ zi cu demipensiune

28.12.2020 – 04.01.2021: 198 euro/ pers./ zi cu demipensiune

04.01 – 11.01: 145 euro/ pers./ zi cu demipensiune

Tariful include demipeniune; cina de Craciun; cina de Revelion; Wi-Fi în întreg hotelul; parcare (în limita disponibilităților); acces la Centrului Wellness între 15.00-19.00 pentru persoane peste 16 ani: piscină, saună, baie turceasca, jacuzzi.

AUSTRIA – Zel Am See

Hotel Salzburger Hof 5 stele

21.12 – 26.12: 308 euro/ pers./ zi cu demipensiune

26.12.2020 – 02.01.2021: 409 euro/ pers./ zi cu demipensiune

09.01 – 08.02: 191 euro/ pers./ zi cu demipensiune

Hotel Der Waldhof 4*

21.12 – 28-12: 140 euro/ pers./ zi cu demipensiune

28.12. – 04.01: 186 euro/ pers./ zi cu demipensiune

04.01. – 25.01.: 105 euro/ pers./ zi cu demipensiune

OFERTE DE REVELION IN ROMÂNIA

SINAIA

VILA CASA GALBENA – 1300 lei/pers/4 nopti (10 locuri)
PENSIUNEA RALUCA – 819 lei/pers/3 nopti
HOTEL MAREA NEAGRA 3*-1300 lei/pers/4 nopti (6 locuri)
APARTAMENT MANSARDA MARADU 3*-2010 lei/pers/4 nopti, mic dejun si Cina Festiva

MOIECIU

PENSIUNEA ANDY-1040 lei/pers/4 nopti (14 locuri)
PENSIUNEA MALINA-1450 lei/pers/4 nopti, Demipensiune + Cina Festiva

CASA TRANDAFIRILOR-936 lei/pers/4 nopti (12 locuri)

CASA BEETHOWEN-720 lei/pers/4 nopti (14 locuri)

CASA DARIA-1170 lei/pers/4 nopti (8 locuri)

BUSTENI

HOTEL IRI 3*-1890 lei/pers/3 nopti, Demipensiune + Cina Festiva
CASA CRISTINA-435 lei/pers/3 nopti
VILA VINTAGE HOUSE-1300 lei/pers/4 nopti (16 locuri)
PENSIUNEA LIZIERA-1140 lei/pers/5 nopti

VILA ADELINA-780 lei/pers/3 nopti (8 locuri)

VILA ADENNA-910 lei/pers/4 nopti (10 locuri)
CASA MANEA-819 lei/pers/3 nopti (19 locuri)

CASA ZUZULACHE-1040 lei/pers/4 nopti

AZUGA

CASA NICOLENCO 4*-1400 lei/pers/4 nopti, Demipensiune + Cina Festiva
VILA LA GABI 3*-810 lei/pers/3 nopti
PENSIUNEA FLORA ALPIN-1100 lei/pers/4 nopti, Mic Dejun
CASA NEVA-1248 lei/pers/4 nopti (10 locuri)

BRASOV

HOTEL APOLLONIA-220 euro/pers/4 nopti, Mic Dejun

VILA KATHARINA-750 lei/pers/3 nopti, Mic Dejun

CASA BALCESCU-585 lei/pers/3 nopti (22 locuri)

VILA CANIONUL 7 SCARI-1477 lei/4 nopti (8 locuri)

ORCHARD VILLA-1508 lei/pers/4 nopti (10 locuri)

PENSIUNEA POIANA VISELOR 4*-2160 lei/pers/3 nopti, Demipensiune + Cina Festiva

PREDEAL

COMPLEX HOTELIER EDEN 3*-545 euro/pers/5 nopti cu All Inclusive
CABANA GARBOVA-1560 lei/pers/4 nopti, Pensiune Completa + Cina Festiva
CABANA VANATORILOR-800 lei/pers/4 nopti, Mic dejun
PENSIUNEA ALEXANDRA & DIEGO-780 lei/pers/4 nopti (24 locuri)

CASA DE VACANTA CIPY-1300 lei/pers/4 nopti (8 locuri)

OFERTE DE CRĂCIUN IN ROMÂNIA

 SINAIA

HOTEL REGAL 3*– 330 euro/pers/3 nopti fara masa
PENSIUNEA LA MONITORI 3*-847 lei/pers/3 nopti
VILA CASA GALBENA-780 lei/pers/4 nopti
PENSIUNEA RALUCA-429 lei/pers/3 nopti

HOTEL MAREA NEAGRA 3*– 936 lei/pers/3 nopti, mic dejun + Cina Festiva

MOIECIU

PENSIUNEA ANDY-650 lei/pers/4 nopti (14 locuri)
PENSIUNEA MALINA-950 lei/pers/4 nopti, demipensiune + Cina Festiva

CASA TRANDAFIRILOR – 624 lei/pers/4 nopti (12 locuri)

CASA BEETHOWEN-520 le/pers/4 nopti (14 locuri)

BUSTENI

HOTEL IRI 3*-1194 lei/pers/3 nopti, demipensiune + Cina Festiva
CASA CRISTINA-252 lei/pers/3 nopti
VILA ADENNA-390 lei/pes/4 nopti (10 locuri)
PENSIUNEA LIZIERA-312 lei/pers/3 nopti

VILA ADELINA-487 lei/pers/3 nopti (8 locuri)
CASA MANEA-390 lei/pers/3 nopti

CASA ZUZULACHE-351 lei/pers/3 nopti

AZUGA

CASA NICOLENCO 4*-890 lei/pers/5 nopti, pensiune completa + Cina Festiva
VILA LA GABI 3*-720 lei/pers/3 nopti
PENSIUNEA FLORA ALPIN-990 lei/pers/3 nopti, mic dejun
CASA NEVA-390 lei/pers/3 nopti (10 locuri)

BRASOV

HOTEL BELFORT 3*-135 euro/pers/3 nopti
HOTEL APOLLONIA-96 euro/pers/3 nopti

VILA KATHARINA-1050 lei/pers/3 nopti

CASA BALCESCU-390 lei/pers/3 nopti

CASA LACRAMIOARA-240 lei/pers/4 nopti (12 locuri)

VILA CANIONUL 7 SCARI-488 lei/pers/3 nopti (8 locuri)

ORCHARD VILLA-702 lei/pers/3 nopti (10 locuri)

BRAN-ZARNESTI

PENSIUNEA IOANA-1150 lei/pers/3 nopti, demipensiune + Cina Festiva
PENSIUNEA BRADUL INALT-900 lei/pers/3 nopti, mic dejun + Cina Festiva
LA CASUTE 3*-720 lei/pers/3 nopti
CLUB VILA BRAN 3 *-1441 lei/pers/3 nopti, meniu complet + Cina Festiva
Complex Turistic La Valtoare-1080 lei/pers/4 nopti (8 locuri)
CASA DE VACANTA ANTHURIUM-650 lei/pers/4 nopti
PENSIUNEA OANA BOUTIQUE 3*-1040 lei/pers/4 nopti (26 locuri)
PENSIUNEA CHEILE CASTELULUI 3*-520 lei/pers/4 nopti
PENSIUNEA OVI TOURS 2*-390 lei/pers/3 nopti
VILA GREEN RESORT-585 lei/pers/3 nopti
CABANA LA FLO -676 lei/pers/4 nopti (16 locuri)
VILA LA COSTE-702 lei/pers/3 nopti (14 locuri)
VILA DREAM HOUSE-390 lei/pers/3 nopti (8 locuri)
PENSIUNEA POARTA BRANULUI-507 lei/pers/3 nopti (24 locuri)
CASA LA ZAVATE-585 lei/pers/3 nopti (6 locuri)
CASA FLORINA 3*-522 lei/pers/3 nopti (10 locuri)
PENSIUNEA CAPRA CU TREI IEZI 3*-487 lei/pers/3 nopti (16 locuri)
HOTEL CASA D’VIS-780 lei/pers/4 nopti (12 locuri)
VILA ROUA TISEI-332 lei/pers/3 nopti (6 locuri)
CASA ZARNASTEANA 3 *1200 lei/pers/3 nopti, demipensiune + Cina Festiva
HORA CU BRAZI 3 *-1380 lei/pers/3 nopti, pensiune completa + Cina Festiva
CASA CRAITA 3 *-270 lei/pers/3nopti
PENSIUNEA POIANA VISELOR 4*-1620 lei/pers/3 nopti, demipensiune

PENSIUNEA COROANA REGINEI-769 lei/pers/4 nopti, demipensiune + Cina Festiva

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.