Orban, atac dur la adresa „caracatiței PSD din București”: „Doar Nicușor Dan o poate bate pe Firea!”

Premierul Ludovic Orban a enumerat ”o mulțime de enormități” ale primarului general în funcție. Prim-ministrul consideră că Gabriela Firea s-a făcut de râs cu inaugurarea pasajului Ciurel, care a fost blocat de mașini la doar două zile de la darea în funcțiune, informeaza Realitatea.net.

”Eu nu pot să înțeleg cum poate candidatul PSD să mai dea ochi cu bucureștenii în condițiile în care, în 4 ani, nu a făcut nimic, nu a rezolvat nicio problemă serioasă, nu a făcut nimic altceva decât sa-si bata joc de bucuresteni. Cel mai grav este ca dupa 4 ani de administratie, primarul PSD al Bucurestiului habar nu are care sunt problemele Bucurestiului, nu intelege nimic, rosteste vorbe goale care nu au in spate niciun fel de fundament si niciun fel de studiu.

Pasajul de la Ciurel a fost gândit ca asigure legătura între autostradă și Splaiul Independenței. Cum sa te duci sa inaugurezi pasajul de la Ciurel? Pasajul de la Ciurel, azi, duce de nicaieri spre nicaieri. Despre ce-i vorba? Eu așa ceva nu pot să pricep. Cum sa te faci de ras intr-un asemenea hal? Din foamea de a arăta că termini ceva. Pasajul de la Ciurel este inutil pentru ca in 12 ani primarii PSD nu au facut ce trebuia sa faca, legatura intre autostrada, pasajul Ciurel si Splaiul Independentei.

A inaugurat pasajul de la Nicolae Grigorescu. El este inutil daca nu se contruieste legatura cu Turnu Magurele, cu Luica, care fac parte din inelul 2 de circulatie. Nu trebuie sa fii urbanist sa intelegi lucruri elementare. L-a finalizat tot din cauza noastra, ca in 3 ani PSD nu a fost in stare sa-i dea terenul care apartinea MApN sa finalizeze pasajul, a trebuit sa i-l dea guvernul PNL. Dar tot este inutil dacă nu se continuă legătura.

Vorbim despre o mulțime de enormități și de bulibășeala care este la Primăria Capitalei. Caracatița prezentată de Nicușor Dan este doar o parte din caracatița PSD din București. Ce a oferit PSD Bucureștiului? Mai nimic”, a declarat Ludovic Orban la prezentarea priorităților programului Noul București și soluțiile pe care le propune Nicușor Dan – candidatul PNL – USR PLUS pentru modernizarea Bucureștiului.

”Să vă pregătiți pentru mandate extrem de dificile. Vreau să vă rog pe toți înainte, pe toți simpatizanții, pe toți bucureștenii: am pierdut în 2016 pentru că nu ne-am unit și oamenii nu au venit la vot. Noi ne-am unit și suntem împreună. Ne-am dat mâna cele mai moderne și europene partide din România. Susținem un candidat care a luptat în București cu pesediștii cocoțați în funcții.

Doar Nicușor Dan poate să o bată pe Firea. Nu vă risipiți votul, dragi bucureșteni”, a mai spus Orban.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.