Aleksei Navalnîi, interviu incendiar după externare

În primul său interviu după externare, opozantul rus Aleksei Navalnîi îl acuză pe liderul de la Kremlin că a orchestrat otrăvirea sa. Navalnîi le-a spus, de asemenea, jurnaliştilor de la cotidianul Der Spiegel că, în pofida tentativei de otrăvire, nu se teme pentru viaţa lui.

Navalnîi afirmă că, în acest moment, nu are nicio altă ipoteză legată de ceea ce i s-a întâmplat: „Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicație nu am”. El adaugă însă că datoria lui este aceea de a nu se lăsa intimidat: „Datoria mea este să rămân tipul căruia nu-i este frică. Și nu mi-e frică”.

Reamintim că, pe 20 august, opozantul rus Alexei Navalnîi a fost victima unei tentative de otrăvire cu o substanță neurotoxică din familia Noviciok (substanță clasificată international drept armă chimică). Acestuia i s-a făcut rău în avionul care-l transporta din Siberia la Moscova. În prima fază, a fost internat, în comă, la spitalul din Omsk. Două zile mai târziu, transferat în Germania, la spitalul Charite din Berlin.

Ulterior, probele analizate în mai multe laboratoare (din Germania, Franţa şi Suedia) au confirmat otrăvirea cu o substanță neurotoxică. Navalnîi se află în continuare în faza de recuperare la spitalul din Berlin, unde, recent, a fost vizitat de cancelarul german Angela Merkel.

Până acum, Rusia a respins orice implicație în acest atentat și acuză Germania că nu i-ar furniza toate informații necesare pentru o anchetă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.