Liberalul George Șișcu: „Mai avem un singur hop electoral, alegerile parlamentare, după care România se va linişti din punct de vedere politic”

Vor fi patru ani de construcţie neîntreruptă în această ţară, iar dacă vom pune osul la treabă şi vom face proiecte serioase, astfel încât să atragem cât mai mulţi bani europeni, atunci România va arăta altfel peste câţiva ani.

Avem nevoie de alegeri parlamentare în decembrie, din două motive. În primul rând pentru a încheia şirul nesfârşit al alegerilor început anul trecut. Au fost mai întâi alegerile europarlamentare din mai 2019, când românii l-au oprit pe Dragnea să ne scoată din Europa. Au venit apoi prezidenţialele, când preşedintele Klaus Iohannis şi-a reconfirmat mandatul, în ciuda încercărilor PSD, jalnice de altfel, de a arăta că şeful statului nu merită să rămână la Cotroceni. A treia rundă de alegeri s-a consumat la sfârşitul lunii septembrie, când românii şi-au ales reprezentanţii în administraţia locală şi judeţeană.

Însă cercul se va închide abia pe 6 decembrie, la alegerile parlamentare, când PSD trebuie să primească exact ceea ce merită, după ce timp de trei ani a întors ţara pe dos, doar pentru ca liderii partidului să scape de Justiţie.

Pe de altă parte, România are nevoie de alegeri parlamentare pe 6 decembrie pentru că este necesară o clarificare urgentă a tabloului politic. Actualul Parlament nu mai este reprezentativ, lucru demonstrat nu doar de sondaje, ci de cele trei rânduri de alegeri pe care le-am avut în ultimele 17 luni. Guvernul are nevoie de o majoritate solidă în spate, fără să mai apară mereu aceleaşi tertipuri de tip PSD prin care multe iniţiative să fie blocate.

Toţi politicienii care cer amânarea alegerilor se gândesc doar la interesul personal şi al partidului din care fac parte. Le e frică nu de Covid, ci de întâlnirea cu electoratul, pentru că nu au nici ce propune, dar şi pentru că ştiu că alegătorii îi vor pedepsi pentru dezmăţul din epoca Dragnea.

George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.