Premierul Boris Johnson avertizează UE. În ce condiții va fi semnat un acord post-Brexit!
Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că pentru Regatul Unit a sosit momentul să se pregătească pentru încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit fără un acord cu UE privind viitoarele relaţii comerciale, dacă Bruxellesul nu-şi schimbă abordarea la negocieri, transmite Reuters.
La summitul european de joi UE a transmis Londrei un ultimatum, cerându-i să cedeze în principalele puncte divergente, în caz contrar odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit, la 1 ianuarie 2021, va vedea o ruptură a legăturilor sale cu blocul comunitar.
”Devine clar că UE nu doreşte genul de acord încheiat cu Canada pe care l-am cerut iniţial (…) Ei vor să ne poată controla în continuare libertatea legislativă, pescuitul, într-o manieră care este evident inacceptabilă pentru o ţară independentă”, a spus vineri premierul Johnson într-o declaraţie televizată.
”Am tras concluzia că trebuie să ne pregătim pentru 1 ianuarie cu aranjamente mai degrabă de genul celor cu Australia, bazate pe principiile comerţului liber global. Dacă nu va exista o schimbare fundamentală de abordare din partea UE, vom merge către soluţia australiană. Şi trebuie să o facem cu mare încredere’‘, a precizat şeful executivului britanic, referindu-se aparent la regulile minimaliste ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
”Aşadar, a sosit momentul pentru mediul nostru de afaceri să se pregătească, pentru transportatori să se pregătească şi pentru călători să se pregătească”, a indicat Johnson.
Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb, după modelul celui încheiat de UE cu Canada. Dosarul pescuitului continuă să fie unul dintre principalele obstacole în apropierea poziţiilor; reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice.
Negocierile au fost complicate şi mai mult de un proiect de lege privind piaţa internă promovat de guvernul britanic în vederea menţinerii integrităţii pieţei britanice şi despre care Comisia Europeană avertizează că încalcă protocolul privind Irlanda de Nord din acordul de retragere din UE convenit între Bruxelles şi Londra.