Europarlamentarul Maria Grapini continuă lupta pentru protejarea IMM-urilor românești în plină pandemie de COVID-19
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a vorbit, la Radio Timișoara, despre un raport extrem de important, dezbătut în săptămâna de plenară, privind IMM-urile și finanțarea acestora de pe piețele de capital. „Sigur că, în plină criză socială și economică generată de COVID-19, măsurile de izolare au și vor avea un impact negativ asupra IMM-urilor și îi pot afecta, în mod similar, și pe deponenții individuali”, a precizat europarlamentarul. În context, Grapini a militat pentru introducerea unui test pentru IMM-uri, pentru evaluări de impact, la fiecare inițiativă pe care unitățile administrative, guvernele naționale și, evident, Comisia și Parlamentul European le-ar face.
“În săptămâna de plenară, am avut un raport extrem de important pentru IMM-uri, pentru finanțarea IMM-urilor, pentru finanțarea de pe piețele de capital. Raportul prevede un acces mai bun la finanțarea de pe piețele de capital, în special pentru IMM-uri, pentru că, așa cum știm, IMM-urile reprezintă 99,8% din totalul întreprinderilor nefinanciare, din cadrul UE. Știm că acestea aduc 56,4% din valoarea adăugată și dețin 66,6% din numărul de locuri de muncă, în sectorul respectiv. În cadrul IMM-urilor, procentul cel mai mare îl reprezintă microîntreprinderile (93%), întreprinderile mici (5,9%) și IMM-urile medii, doar 0,9%”, a spus europarlamentarul Grapini.
„Sigur că, în plină criză socială și economică generată de COVID-19, măsurile de izolare au și vor avea un impact negativ asupra IMM-urilor și îi pot afecta, în mod similar, și pe deponenții individuali. La acest raport, în cadrul unui capitol special intitulat ”Finanțarea întreprinderilor”, în privința IMM-urilor, am solicitat introducerea unui test pentru IMM-uri, pentru evaluări de impact, la fiecare inițiativă pe care unitățile administrative, guvernele naționale și, evident, Comisia și Parlamentul European le-ar face. Pentru că am constatat că IMM-urile sunt cele care suportă cel mai greu o nouă reglementare sau schimbările de reglementări. De asemenea, am solicitat simplificarea definiției IMM-urior în cadrul legislației UE, pentru a fi mai relevantă și pentru a facilita cerințele IMM-urilor. Totodată, am solicitat revizuirea regimului directivei privind piețele instrumentelor financiare pentru stimularea cercetării și privind investițiile în IMM-uri”, a adăugat Maria Grapini.
“Vreau să mai menționez faptul că dețin acum funcția de președinte al Comisiei Piață Internă și Protecția Consumatorului, prin plecarea colegei din Belgia, ca ministru, și sigur mă voi strădui ca, în această nouă responsabilitate, până la alegeri, să susțin, în cadrul comisiei și în cadrul conferințelor care se țin cu președinții comisiilor din PE, necesitatea ca, pentru orice reglementare, orice schimbare pe care vrem să o facem, și același lucru îl cer și Guvernului României, să se facă un test pentru IMM-uri, pentru a se vedea suportabilitatea costurilor schimbării. Pentru că știm că orice implementare a unei noi legi aduce pentru orice companie (dar, acum, ne referim la cele mici) costuri suplimentare”, a completat europarlamentarul umanist.
„Am dorit, de asemenea, să se solicite măsuri de revitalizare a piețelor din Europa, făcându-le mai atractive. Țin să spun că securitizarea prezentată la 24 iulie 2020 în cadrul pachetului privind redresarea pețelor de capital solicită Comisiei să evaluze modul în care modificările specifice ale regulamentului privind securitizarea ar putea elibera o capacitate de finanțare mai mare”, a conchis europarlamentarul Maria Grapini.