Eugen Tomac pune “punctul pe i”: “Nu mă miră că USR a făcut înțelegere cu PSD. Statuia moralității s-a prăbușit!”
Liderul PMP, Eugen Tomac, a denunțat, pe pagina sa de Facebook, ipocrizia parlamentarilor PSD și USR față de votul dat pentru pesedistul Florin Iordache și useristul George Dircă la conducerea Consiliului Legislativ.
“Statuia moralității s-a prăbușit. Să spunem lucrurilor pe nume. Votul pentru Iordache de la PSD și Dircă de la USR a fost dat sigur de către parlamentarii celor două partide. Este dreptul lor să voteze cum doresc în Parlament, dar să o facă asumat!
La fel s-a întâmplat și în această vară, când Bădălau a fost votat cu ambele mâini pentru funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, dar nimeni nu a recunoscut, prevalându-se de secretul votului”, a punctat liderul PMP.
Potrivit lui Eugen Tomac, în cazul votului de ieri, a fost o înțelegere politică, totul pliindu-se pe principiul „noi îl votăm pe al vostru, voi – pe al nostru”.
„Candidatul Zegrean nu a fost votat nici măcar de toți parlamentarii PNL, grav și, mai ales, umilitor pentru distinsul constituționalist.
Singurii parlamentari care nu au participat la mascarada de ieri au fost colegii mei din PMP. La fel ca la votul pentru Bădălau, noi am fost singurii care am votat împotrivă. Asta se poate verifica în procesul verbal. Numărul celor care au votat împotrivă este exact numărul parlamentarilor PMP prezenți în sală”, a completat Eugen Tomac.
În aceste condiții, a precizat liderul PMP, la sfârșitul zilei de ieri, la Consiliul Legislativ au plecat prin vot Florin Iordache de la PSD și George Dircă de la USR.
“Aceasta este poza zilei, oricât ar încerca unii și alții să o justifice altfel. Nu mă miră că USR a făcut înțelegere cu PSD, au mai fost asemenea negocieri în Parlament. Urât este când te urci pe statuia moralității și nu mai știi să cobori”, a conchis Eugen Tomac.