Alexandru Dedu, către jucătorii echipei naționale:”Trebuie să avem un singur gând: calificarea la Euro”!

Înainte de startul preliminariilor pentru turneul final din 2022, șeful handbalului românesc a mers la antrenamentul ”tricolorilor”, i-a încurajat și le-a trasat obiectivul pentru meciurile care urmează.

Din 1996 naționala masculină n-a mai ”prins” un turneu final continental, iar acest lucru apasă greu pe umerii tuturor. Actuala generație vrea să întrerupă seria de 12 competiții continentale ratate, iar președintele FRH este în asentimentul handbaliștilor.

Tocmai pentru a le arăta încredere și susținere totală, Alexandru Dedu a mers la antrenamentul ”tricolorilor”, a discutat cu ei și i-a încurajat înainte de startul calificărilor, acolo unde elevii lui Rareș Fortuneanu vor da piept cu Suedia, Muntenegru și Kosovo.

” Dorim să ne calificăm și pornim preliminariile cu acest lucru în minte. Avem în loc câțiva jucători aflați pe final de carieră, în același timp sunt și jucători la început de drum la națională, este un mix care s-ar putea să genereze performanță și mi-ar plăcea ca cei care se apropie de final de carieră să o facă printr-o calificare și să evolueze la un turneu final major” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

”Suedia nu e intangibilă”

Șeful handbalului românesc a analizat grupa din care naționala face parte și mizează pe surprize.

” Cu Suedia nu o să fie ușor, au jucători cu multă experiență, sunt o națională mai bine clasată decât noi, dar plecăm cu multă încredere. Suedia nu e intangibilă, în sport se pot întâmpla surprize din toate părțile. Ne luptăm direct cu Muntenegru, o echipă cu care am mai avut meciuri, victorii împărțite, ne batem cu ei de la egal la egal” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Hanbdalul își continuă competițiile

Situația generată de pandemia de Coronavirus a dat peste cap sportul și tot ce presupune pregătie și competiții. În România, handbalul se dispută după reguli stricte, dar pornirea competițiilor în august le-a oferit jucătorilor șansa de a reintra în ritm mai ușor și de a fi mai antrenați pentru meciurile echipelor naționale.

”Dorința noastră de a avea competiție ne-a ajutat foarte mult în perspectiva acestor meciuri internaționale. Avem obiectie importante pe final de an și nu ne puteam prezenta cu trebuie, dacă nu porneam la drum. Am reușit, iar în momentul de față sperăm să ne apropiem de finalul anului cu turul aproape terminat în competiția masculină, iar la fete să avem 6-7 etape jucate. Ce țară știe să negocieze bine din punct de vedere sportiv situația Covid-19, va avea beneficii cel puțin două cicluri olimpce. Lucru acesta se va vedea foarte curând” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

”Tricolorii” întâlnesc pe 5 noiembrie Suedia în deplasare, iar trei zile mai târziu joacă la Baia Mare contra selecționatei din Muntenegru.

Jucătorii convocați pentru ”dubla” cu Suedia și Muntenegru:

Popescu Mihai – Saint Raphael (FRA)

Vasile Dani – Dobrogea Sud Constanța

Iancu Ionut – Dobrogea Sud Constanța

Negru Nicușor – Dinamo București

Csog Vencel – CSM Făgăraș

Racotea Dan – Bidasoa Irun (SPA)

Botea Tudor – Dinamo București

Buzle Andrei – Minaur Baia Mare

Fenici Cristian – Politehnica Timisoara

Cabut Calin – Minaur Baia Mare

Csepreghi Alexandru – Minaur Baia Mare

Sadoveac Marius – Politehnica Timișoara

Cristi Ghiță – Potaissa Turda

Iordachi Eduard – CSM Bacău

Bujor Gabriel – Dunărea Călărași

Thalmaier Roland – Potaissa Turda

Szasz Andras – Dinamo București

Cristescu Albert – Minaur Baia Mare

Dumitriu Gabriel – Dunărea Călărași

Dedu Călin – Politehnica Timișoara

Fotache Viorel – CSM București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.