Donald Trump își anunță victoria: Câştigăm pe toate liniile. Biden nu ne prinde din urmă!
Donald Trump este încrezător cu privire la câştigarea unui nou mandat la Casa Albă. Actualul preşedinte american a declarat că o să câştige pe toate liniile, iar având în vedere rezultatele fabuloase, acesta se pregăteşte să iasă să sărbătorească victoria. Totodată, Trump a mulţumit familiei şi susţinătorilor lui şi face tot posibilul ca aceste alegeri să nu fie fraudate, informează Romaniatv.net.
„Multumesc mult. Fără indoială e cea mai târzie conferinţă de presă pe care am avut-o. Apreciez mult şi vreau să mulţumesc poporului american pentru că a votat. Sunt oameni care încearcă să nege votul lor. Vreau să mulţumesc familiei mele, primei Doamne şi consilierului meu. Ne pregătim pentru o mare sărbătoare. Rezultatele din seara asta sunt fenomenale. Ne pregătim să sărbătorim succesul, votul.
Am câştigat state pe care nu ne aşteptam să le câştigăm. Am câştigat Ohio, Texas, Georgia, suntem înainte cu 2,5 procente. E clar că am câştifat şi Carolina de Nord. Nu mai sunt decât 5% din voturi de numărat. Nu are cum să ne prindă nimeni din urmă. Câştigăm totul pe linie.
Au spus că e puţin probabil să îl prind din urmă. Doamne, nici nu a fost nevoie. Mai sunt foarte puţine voturi de numărat. Cu 64% din voturi, e imposibil să ne prindă din urmă. A fost o fraudă, facem tot posibilul ca aceste alegeri să nu fie fraudate. Ne pregăteam să câştigăm aceste alegeri şi le-am câştigat. E un moment important”, a declarat Donald Trump.
Senatorul Steve Daines a fost reales în Montana. Aceasta reprezintă o victorie enormă pentru republicani în eforturile de menținere a controlului Senatului SUA. De asemenea, Trump a câștigat 4 voturi electorale în statul Nebraska, Biden doar 1, potrivit CNN. Nebraska și Maine sunt singurele state unde nu se aplică regula ”câștigătorul ia totul” din punct de vedere al alocării voturilor în Colegiul Electoral.
Candidatul democrat Joe Biden, conducea, miercuri dimineaţă, competiţia pentru Casa Albă, înregistrând la ora 9, ora României, 220 voturi electorale, în comparaţie cu Donald Trump, 213.
Potrivit datelor CNN, candidatul democrat câştiga în statele New Jersey (14 voturi electorale), New York (29), Massachusetts (11), Delaware (3), DC (District of Columnbia, unde se află capitala Washington, 3 voturi electorale), Maryland (10), Vermont (3), Connecticut (7), Colorado (9), New Mexico (5), New Hampshire (4), Illinois (20), Washington (12), Oregon (7), California (55), Virginia (13), Minnesota (10).
Donald Trump ar fi câştigător în în Arkansas (6 voturi electorale), Virginia de Vest (5), Tennessee (11), Kentucky (8), Oklahoma (7), Indiana (11), Dakota de Sud (3), Dakota de Nord (3), Carolina de Sud (9), Alabama (9), Kansas (6), Nebraska (cel puţin 3 din cele 5 voturi electorale), Utah (6), Missouri (10), Wyoming (3), Mississippi (6), Ohio (18), Idaho (4).