Sondajul care îi trezește (la realitate) pe pesediști. Liberalii câștigă, detașat, alegerile și la o prezență mai mică de 40%!
Cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare, sondajele comandate de PNL arată o victorie clară a liberalilor la scrutinul din 6 decembrie, conform Stiripesurse.
Din păcate, în ciuda cohortei de aplaudaci, Ciolacu și colegii săi se pregătesc de patru ani de opoziție extrem de austeră.
Potrivit unor surse din interiorul PNL, cel mai recent studiu sociologic realizat la comanda PNL arată că prezenţa la vot ar urma să fie mai mică de 40%, pe fondul temerilor legale de pandemie şi a situaţiei din diaspora.
PNL ar obţine, potrivit propriilor studii, 32% din voturi, iar PSD s-ar situaţia pe poziţia a doua, cu 27%. Pe locul trei ar fi USR-PLUS, cu 21% din voturi, ceea ce ar duce la o majoritate la limită a unei eventuale alianţe PNL-USR.
PMP ar intra şi el în Parlament, cu 6% din voturi, urmat de UDMR, cu 6%, o consecinţă a prezenţei reduse la vot. Emoţii pentru intrarea în Parlament ar avea Pro România, chiar şi cu „infuzia” de lideri ALDE, fiind la câteva zecimi de pragul de 5%.
Scorul la vârf ar putea fi chiar mai strâns, în funcţie de prezenţa la urne în afara ţării. Chiar dacă, în urma negocierilor diplomatice, se va permite organizarea de secţii de votare în ţările occidentale, puternic afectate de pandemie, se estimează o prezenţă redusă, ceea ce, teoretic, avantajează PSD.
Din păcate, în ciuda cohortei de aplaudaci, Ciolacu și colegii săi se pregătesc de patru ani de opoziție extrem de austeră.