Spectacolul „Ȋnsemnările unui nebun”, prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2020

Una dintre cele mai de succes producţii teatrale ARCUB, spectacolul-recital „Ȋnsemnările unui nebun”, în regia lui Felix Alexa, ce îi aduce pe aceeași scenă pe actorul Marius Manole și compozitorul şi interpretul Alexandru Bălănescu, a fost inclus în selecţia celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru și va fi disponibil pentru vizionare în perioada 25 noiembrie, de la ora 21.30 – 27 noiembrie, până la ora 21.30, pe www.fnt.ro.

Ediţia aniversară din acest an a festivalului se numeşte FNT 30 / FNT Altfel şi prezintă online, în perioada 22-29 noiembrie 2020, o revizitare a istoriei FNT din ultimele decenii cu 43 de spectacole de teatru, dintre care o premieră şi două spectacole invitate, ce pot fi vizionate pe platforma www.fnt.ro, la TVR și on-air. „Actuala ediție a FNT oglindește involuntar încă o replică din Hamlet: <<c-un ochi râzând, cu celălalt în lacrimi>>; o mască râde, alta plânge… Acest străvechi principiu dual de reprezentare a teatrului nu mai e acum doar o formă de coexistență a comicului și tragicului, ci a speranței și neliniștii, a seninului și a înnegurărilor de tot felul. Neliniștea și neuitarea sunt polaritățile ce definesc FNT 2020. Substanţa lor se regăseşte în obligatorii meditații asupra prezentului şi viitorului: esteticile pandemiei, dialoguri, conferinţe, expoziții” declară selecționerii celei de-a 30-a ediții FNT, Ludmila Patlanjonglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari.

Montarea din 2013 a celebrei piese de Gogol „Ȋnsemnările unui nebun” poate fi vizionată online în cadrul secţiunii „arta ACTORULUI mare” a Festivalului Naţional de Teatru 2020. Spectacolul „Ȋnsemnările unui nebun” reuneşte un cvartet artistic de excepţie: actorul Marius Manole, compozitorul şi interpretul Alexandru Bălănescu, scenografa Diana Ruxandra Ion şi regizorul Felix Alexa. Catalogat de critici drept „un moment de vârf al stagiunii”, spectacolul „Ȋnsemnările unui nebun” îşi propune să ofere spectatorilor „o simfonie fantastică şi emoţionantă, cu acorduri de umor negru, o îmbinare subtilă între text şi muzică, între real şi imaginar”, mărturiseşte regizorul Felix Alexa. Într-un spectacol unic, care invită publicul să treacă de la empatie la amuzament, de la compasiune la revoltă, Marius Manole oscilează cu măiestrie între nebunia exaltată şi frustrarea cotidiană a personajului principal, iar compozitorul Alexandru Bălănescu interpretează la vioară alter ego‑ul personajului gogolian.

ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN

Autor: Nikolai Vasilievici Gogol

Traducerea: Emil Iordache

Regia: Felix Alexa

Muzica: Alexander Bălănescu

Scenografia: Diana Ruxandra Ion

Cu: Marius Manole şi Alexander Bălănescu

 Durata spectacolului: 90 min.

 Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul www.fnt.ro. Accesul la toate spectacolele și evenimentele din cadrul Festivalului Național de Teatru 2020 este gratuit.

FNT 30 / FNT ALTFEL

Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii

Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte

Partener: Institutul Cultural Român

Sponsor: Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

Partener principal: MOL România

Cu sprijinul: Dedeman

www.fnt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.