Donald Trump primește o puternică lovitură. Statul Georgia nu a găsit nicio dovadă de fraudă!

Statul american Georgia a anunţat, marţi, că un audit oficial al maşinilor de vot nu a găsit nicio dovadă de fraudă sau de înşelăciune în timpul alegerilor din acest an, transmite CNBC.

Secretarul de stat Brad Raffensperger, care a ordonat unui laborator de testare certificat să efectueze un audit pe un eşantion aleatoriu de maşini de vot din Georgia, a declarat că verificarea a fost completă, asigurând că maşinile nu au fost manipulate.

”Ne bucurăm, dar nu ne mirăm că auditul maşinilor de vot ale statului a fost un succes”, a declarat Raffensperger, un republican, într-un comunicat de presă. ”Securitatea alegerilor a fost o prioritate absolută din prima zi a administraţiei mele”, a mai spus acesta.

”Am colaborat cu Departamentul pentru Securitate Internă, Centrul Cibernetic din Georgia, experţii în securitate din Georgia Tech şi o gamă largă de alţi experţi în securitate electorală din stat şi din ţară, astfel încât alegătorii din Georgia să poată avea încredere că votul lor este sigur”, a arătat Raffensperger.

Anunţul făcut de Raffensperger a venit în timp ce în statul Georgia se renumără manual voturile, după un rezultat strâns între preşedintele Donald Trump şi contracandidatul democrat Joe Biden.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.