Tomac a prezentat prioritățile programului “Mișcăm România”, la Brașov. Turcescu și Mihai, rețeta câștigătoare a PMP în orașul de sub Tâmpa!

Alături de Robert Turcescu și Costel Mihai, doi dintre candidații de top cu care PMP atacă alegerile parlamentare în Brașov, liderul PMP, Eugen Tomac a prezentat în cadrul unei conferințe de presă prioritățile programului “Mișcăm România”, axat pe domenii importante precum Educația, Credința, Sănătatea.

“Astăzi am fost alături de colegii din PMP Brașov. Candidații noștri, Robert Turcescu și Costel Mihai, sunt de departe cei mai buni politiceni de dreapta, oameni care merită sprijinul și votul cetățenilor pe 6 decembrie.

Educația are nevoie de finanțare și adaptare la progres. Trebuie să ne dezvoltăm învățământul la distanță cu accent puternic pe utilizarea tehnologiilor noi, spre a pregăti generațiile de mâine de meseriile viitorului.

Sănătatea trebuie depolitizată, iar pentru a reuși avem nevoie de o nouă viziune. PMP a depus în Parlament proiectul noii Legi a Sănătății, una care să se îngrijească de doctori și pacienți în egală măsură”, a precizat Tomac, care și-a exprimat convingerea că Robert Turcescu și Costel Mihai, sunt de departe cei mai buni politiceni de dreapta, oameni care merită sprijinul și votul cetățenilor pe 6 decembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.