Câinii latră, caravana trece. Noul primar general, Nicușor Dan, un mandat în slujba bucureștenilor!

0

După 30 de ani de primari generali incapabili să răspundă uriașelor așteptări ale bucureștenilor, începând cu Dan Predescu, Crin Halaicu și Viorel Lis până la Sorin Oprescu și Gabriela Firea, câștigarea scrutinului din 27 septembrie de către Nicușor Dan a adus, în sfârșit, un alt fel de management la Primăria Capitalei. Un management modern, european, profesionist, pliat pe nevoile reale ale bucureștenilor și realitățile Capitalei, în care transparența joacă un rol crucial.

Spre deosebire de Gabriela Firea care a ales varianta „ascunderii gunoiului sub preș”, Nicușor Dan și-a asumat responsabilitatea administrării unei Primării afundată în datorii, anchilozată, plină de contracte cu dedicație, cu (mulți) angajați care au uitat că se află în slujba cetățenilor.

Din fericirea, încă din prima zi a mandatului săi, Nicușor Dan a știut care este realitatea din spatele „gogoșilor” vândute, timp de patru ani, bucureștenilor de fostul primar general. Nicușor Dan a știut ce îl așteaptă, care sunt provocările și că urmează patru ani mai mult decât dificili. Dar, în stilul caracteristic, implicat, noul primar general a început, punctual, să rezolve, marile probleme cu care se confruntă locuitorii Capitalei. Relația bună pe care o are cu premierul Orban, Guvernul liberal, reprezintă, până la urmă, un parteneriat în interesul celor două milioane de bucureșteni.

Fie că vorbim de Termoenergetica, de RATB sau spitalele din subordinea Primăriei Capitalei, de spațiile verzi, poluare, traficul infernal, cheltuirea transparentă a bugetului și birocrația din Primărie, Nicușor Dan are soluțiile aferente. Avalanșa de atacuri și diversiunile care îl au și îl vor avea ca țintă, pe filiera Firea-PSD-televiziunile de casă pesediste, nu-l vor deturna pe Nicușor Dan, cel care este decis să arate, în doar patru ani, că Bucureștiul va deveni, în sfârșit, o Capitală europeană, cu o poluare redusă, cu un trafic normal și cu cetățeni mândri că locuiesc într-o asemenea metropolă.

În sfârșit Bucureștiul are primarul general pe care îl așteaptă de 30 de ani.

I.Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.