Cum și-au schimbat românii comportamentul față de vacanța de iarnă și cum și-au modificat prețurile hotelierii de pe Valea Prahovei

În ultimele luni, turistii  români au renuntat la a mai face rezervari pentru perioada vacanței de iarnă în proportie de 90% față de anul trecut, se arată în studiul realizat de IRI Travel cu ajutorul partenerilor revânzători din întreaga țară.

Acest lucru a fost cauzat dși de faptul că mai toate destinatiile din țările în care mergeau în anii trecuți, sunt pe lista statelor care cer un test COVID sau din care la întoarcere trebuie să stai în carantină 14 zile.

„Din cei 90% care nu mai pleacă în afara pentru vacanță, 60% se vor orienta către stațiuni montane românești, dar nu foarte aglomerate. Am primit foarte multe cereri de ofertă pentru stațiuni cu partii mai „remote” precum Azuga, Bușteni, Rânca, Straja, Slănic Moldova”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Dintre aceștia:

  • 27% au solicitat pachete pentru stațiuni din nordul Moldovei (Vatra Dornei, Slănic Moldova, Durău, Câmpulung Moldovenesc)
  • 31% au solicitat oferte pentru Transilvania (Arieseni, Băile Tușnad, Harghita Băi, Izvorul Mureșului, Toplița, Băile Homorod)
  • 40% vor pachete turistice pentru Valea Prahovei (Azuga, Sinaia, Predeal, Bușteni, Poiana Brașov)

Rezervările sunt fără plată

„ Totodată, rezervările nu mai sunt la fel de ferme precum erau anul trecut, turiștii români fiind în expectativă pentru a vedea ce se întâmplă după data de 10 decembrie, când cel mai probabil se va și deschide sezonul de iarnă și de schi. Dacă până la aceasta dată steam, deja, că majoritatea stațiunilor sunt ocupate la o capacitate de 90-95% pentru perioada de Crăciun și Revelion, acum, nivelul de rezervare ajunge undeva la 25-30%”, a mai spus Bădîrcea.

Rezervările sunt foarte reduse pentru că turiștii nu știu dacă hotelierii pot să asigure, în afară de cazare și mesele curente, și petrecerile de Crăciun și Revelion, așa cum sunt în pachetele pe care le-au promovat încă din această vara.

Mai mult, 67% dintre rezervări au fost făcute cu avans zero, iar 31% au un avans minim de 5 sau 10%. Restul de 2% au plătit integral vacanța.

Pachete turistice, mai ieftine și mai scurte

Și valoarea pachetului face diferența acum. Românii nu mai aleg pachetele mai scumpe. Dacă anul trecut mergeau la hoteluri mai scumpe de 4 stele, unde plăteau 800-900 de euro/ persoană, în Poiana Brașov, acum marea majoritate a solicitărilor au buget de maximum 500 de euro, la 3 stele, pentru pachetele de Revelion. De asemenea, nu mai aleg să meargă pentru 6 nopți și doar 3 sau 4 nopți.

Tarife 2019 vs. 2020

Poiana Brașov 2019: Hotel 4* – 5 nopți /6.500 lei/cameră/2 persoane /fără masă

Poiana Brașov 2020: Hotel 4* – 5 nopți /4.400 lei/camera/2 persoane/fără masă

 

Poiana Brașov 2019: Hotel 4*- 4 nopți 11.000 lei/cameră/2 persoane/mic dejun și cină de Revelion

Poiana Brașov 2020: Hotel 4* – 4 nopți 9.086 lei /cameră/2 persoane/mic dejun și cină de Revelion

 

Sinaia 2019: Hotel 4* – 4 nopți/7.850 lei/cameră/2 persoane/demipensiune

Sinaia 2020: Hotel 4* – 4 nopți/6.696 lei/cameră/2 persoane/demipensiune

 

Sinaia 2019: Hotel 3* – 4 nopți/3.400 lei/cameră/2 persoane/mic dejun și cină de Revelion

Sinaia 2020: Hotel 3* – 4 nopți/2.900 lei/cameră/2 persoane/mic dejun și cină de Revelion

 

Predeal 2019: Hotel 4* – 4 nopți/2.750 lei/cameră/2 persoane/fără masă

Predeal 2020: Hotel 4* – 4 nopți/2.400 lei/cameră/2 persoane/fără masă

 

Predeal 2019: Hotel 3* – 4 nopți/5.800 lei/cameră/2 persoane /demipensiune

Predeal 2020: Hotel 3* – 4 nopți/5.200 lei/cameră/2 persoane /demipensiune

Busteni 2019: Hotel 3* – 4 nopți/1.800 lei/cameră/2 persoane/mic dejun Busteni 2020: Hotel 3* – 4 nopți/1.500 lei/cameră/2 persoane/mic dejun

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.