Eduard Iordănescu vine la CFR Cluj
Eduard Iordănescu îi va lua locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Numirea care pare una surprinzătoare a fost pregătită din timp de oficialii campioanei.
Realitatea Sportivă a aflat că negocierile dintre CFR Cluj şi Iordănescu jr. au început în urmă cu trei săptămâni. Este motivul pentru care antrenorul a declinat oferta celor de la Astra Giurgiu, primită în aceeaşi perioadă în care a început discuţiile cu oficialii din Gruia.
Surpriza este faptul că Iordănescu a acceptat să colaboreze cu oficialii care l-au dat afară în 2018 după numai două luni. Atunci, croatul Djokovic a dezvăluit că ruptura dintre antrenor şi şefii lui CFR Cluj s-a produs după un eveniment petrecut la pauza meciului cu Malmo.
“În prima repriză, am primit gol. Patronul l-a sunat pe team manager: “Portarul trebuie schimbat”. Antrenorul a refuzat. “Bine. Atunci vei fi dat afară după a doua repriză”. Antrenorului nu i-a venit să creadă, dar am pierdut şi a fost nevoit să plece”, a spus Damjan Djokovic pentru ad.nl.