Sebastian Colțescu, scandal uriaș (pentru rasism) în timpul partide PSG-Basaksehir de marți seară din Champions League
Arbitrul român Sebastian Colţescu (43 de ani) a declanşat un scandal monstru marţi seară, la partida din Champions League dintre PSG şi Basaksehir, reuşind astfel să pună în umbră partide importante şi spectaculoase, ca Barcelona-Juventus, scor 0-3, informează Romaniatv.net.
Colţescu a folosit apelativul „negru” pentru a-l descrie pe Pierre Webo, fost fotbalist camerunez, acum antrenor secund al clubului Istanbul Başakşehir, şi de aici a plecat scandalul care a dus la oprirea definitivă a partide PSG – Istanbul Başakşehir, după numai 14 minute.
Sebastian Colţescu era al patrulea arbitru al brigazii conduse de centralul Haţegan şi a încercat să-i comunice acestuia că unul dintre membrii staffului echipei din Istambul trebuie eliminat. În timp ce Haţegan se îndrepta către marginea terenului pentru a se lămuri, l-a întrebat pe Colţescu pe cine ar trebui să elimine, iar acesta l-a indicat pe Webo, spunând „elimină-l pe negru”.
Jucătorii şi membrii staff-ului turcilor s-au retras de pe teren şi au refuzat să mai continue partida cu aceeaşi brigadă de arbitri.
UEFA a anunţat că partida se va relua miercuri seară (ora 19.55), fără brigada din România formată din Ovidiu Haţegan (central), Sebastian Gheorghe (asistenţi) şi Sebastian Colţescu (rezervă).
În această dimineaţă, probabil, speriat de dimensiunea scandalului, Sebastian Colţescu a avut o reacţie scurtă pe contul său de Twitter.
„Îmi cer scuze pentru această neînţelegere. Nu am avut intenţia de a fi rasist. Într-un astfel de context, oamenii nu se pot exprima corect şi pot fi înţeleşi greşit. Îmi prezint scuzele în numele UEFA Champions League. Sper că mă veţi înţelege“, a scris centralul din Craiova.