Ludovic Orban pune „punctul pe i”: Am respectat mandatul Biroului Politic. Nu există nicio tensiune între mine și liderii din Ardeal!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, sâmbătă, informaţiile potrivit cărora există în partid nemulţumiri legate de modul în care conduce negocierile, afirmând că a respectat mandatul Biroului Politic Naţional (BPN) şi este convins că toţi parlamentarii liberali vor respecta deciziile partidului.

Întrebat cum răspunde acuzaţiilor din interiorul PNL, că ar fi cedat ministere de forţă în schimbul conducerii Camerei Deputaţilor, Orban a răspuns că a respectat mandatul BPN „întru totul”.

„Eu am respectat mandatul Biroului Politic întru totul. Mandatul (…) a fost acela de a merge pe una dintre variantele propuse. Prima variantă a fost acceptată, anume Florin Cîţu – premier şi preşedintele PNL – preşedintele Camerei Deputaţilor. A doua prevedere din protocol legată de respectarea ponderii a fost respectată: în structura Guvernului, PNL deţine premier şi nouă ministere, nu cum s-a prezentat în percepţia publică. Deci, din punctul ăsta de vedere, noi am respectat mandatul BPN. În ceea ce priveşte repartizarea ministerelor, sigur că nu mai suntem guvern monocolor, cum am fost în ultimul an şi o lună, avem parteneri, trebuie să ţinem cont de punctul de vedere al partenerilor. Nu trebuie să există nicio problemă – şi de la această premisă trebuie să plecăm – în faptul că un portofoliu e deţinut de o altă formaţiune politică din coaliţie. Noi suntem parteneri, formăm o echipă, avem un program de guvernare şi susţinem toate proiectele de dezvoltare ale României prin orice minister, indiferent cine conduce ministerul respectiv”, a precizat Orban, la finalul unei noi runde de negocieri în cadrul coaliţiei.

În ceea ce priveşte o presupusă tensiune cu liderii din Ardeal ai partidului, el a afirmat că aceasta nu există.

„Între mine şi liderii din Ardeal la ora actuală nu există nicio tensiune. (…) Nu toată lumea poate fi mulţumită. În orice negociere, mai ales când e vorba de o coaliţie, nu poţi să iei tot. Practic e o împărţire care a fost făcută pe baza unor preferinţe care au fost exprimate. (…) Am avut ministere pe care toate cele trei partide au vrut să le deţină. Până la urmă e normal să apară şi cedări. Am încredere că pentru România e important să avem învestit cât mai rapid un guvern de profesionişti, de centru-dreapta”, a susţinut Ludovic Orban.

Întrebat dacă are în continuare susţinerea partidului pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, liderul PNL a amintit că a fost o decizie luată în unanimitate în cadrul Biroului Politic Naţional.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.