Guvernul Citu a depus juramantul la Cotroceni. Iohannis: „Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis!”

0

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a membrilor Guvernului a avut loc miercuri seara la Palatul Cotroceni.

După ce membrii din Guvernul Cîțu au depus jurământul, președintele Klaus Iohannis a enumerat obiectivele din programul de guvernare, a dat asigurări românilor că acestea vor fi îndeplinite și le-a transmis miniștrilor să treacă la treabă.

„Domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare.

Oamenilor, cetățenilor români, li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt – combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și toate aceste lucruri vor fi livrate. Trebuie să fie livrate.

Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului.

Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis.Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer: la treabă!”, a declarat Klaus Iohannis după jurământul de învestire.

Guvernul Cîțu a primit miercuri votul de încredere în Parlament și a fost învestit. În favoarea noului cabinet au votat 260 parlamentari. Au fost 186 voturi împotrivă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.